Marcela Trifan s-a născut în anul 1957 în localitatea Huedin, într-o familie cu trei copii, ea fiind cea mai mare dintre aceștia. Din postura de cel mai mare copil al familiei, a învățat să își asume, încă de mică, responsabilități, ceea ce i-a folosit foarte mult, mai târziu, în viață.
A studiat la Cluj-Napoca, absolvind Liceul Teoretic Nr. 10 și Facultatea de Psihologie și Științele Educației, din cadrul Universității Babeș Bolyai. Mai târziu a urmat și o serie de cursuri de Hipnoterapie Eriksoniana.
Îi mulțumim Marcelei Trifan că a avut amabilitatea să răspundă, pentru cititorii Paginii Sociale, întrebărilor noastre, oferindu-ne astfel șansa să înțelegem mai bine ce înseamnă psihologia, care este o știința extrem de complexă, fiind direct legată de tot ceea ce înseamnă viața.
Mihai Talpos: – Ce te-a determinat să studiezi psihologia?
Marcela Trifan: – Totdeauna mi-a plăcut să lucrez cu oamenii, să socializez cu oamenii și mai ales … să îi înțeleg pe aceștia. Omul este o ființă extraordinar de complexă și pe acest Pământ, fiecare dintre noi este un unicat, deși unii încearcă să ne pună în niște șabloane. Ei bine, concluzia anilor mei de practică este aceea că aceste șabloane ni se potrivesc doar parțial. Când începi să înțelegi omul și manifestările lui, constați că este o ființă excepțională. De exemplu: dintr-un ovul și un spermatozoid ia naștere un ou într-un uter și de acolo creștem noi, toți cei care populăm această planetă. Oare cum știe acel ou să producă celule care formează inima, altele care formează oasele, altele care formează ficatul sau limfa și lista ar putea să continue. Oul acela ȘTIE! Nu-i așa că e fenomenal?
Pe mai departe, fiecare om are comportamente sau stări care merită a fi studiate și asta face psihologia: încearcă să găsească deopotrivă răspunsuri și rezolvări.
Mihai Talpos: – Cele expuse de tine sunt foarte interesante și țin de așa-numita Inteligență a Materiei, consacrată de bine-cunoscutul neurolog Constantin Dulcan, prin anii 1980. Iată că vremurile de acum ne aduc în atenție chestiunea Inteligenței Artificiale. Ce părere ai despre acest tip de inteligență, din punctul de vedere al psihologiei?
Marcela Trifan: – Inteligența Artificială este creată de om ca să folosească omului și e bine să ținem minte, întotdeauna, acest detaliu. Este minunat să o putem folosi, prin prisma vitezei ei deosebite de procesare, dar trebuie să conștientizăm faptul că metodele ei de procesare, în raport cu cele ale creierului uman, vor rămâne doar unele artificiale, fiind create tot de către om. Inteligența artificială este necesar a fi tratată cu respect deoarece este o inteligență remarcabilă, deși nu este umană.
Mihai Talpos: – Se spune că oamenii imită foarte ușor răul, nu însă și binele! Să fie oare valabilă această afirmație și în ceea ce priveste Inteligența Artificială? Va copia oare, cu precădere, această inteligență, caracteristicile mai puțin bune ale creatorului său, omul, sau … din contră?
Marcela Trifan: – Eu nutresc speranța că Inteligența Artificială va face ce îi spune omul. Oamenii, în esență, sunt buni. Cei care au intenții mai puțin bune, nu sunt chiar atât de mulți, fiind depășiți (cel puțin numeric) de către cei cu intenții bune. Și atunci, funcționarea inteligenței artificiale ar trebui să se bazeze pe conceptele promovate de această majoritate (bună). Conștiința acestei majorități, cu toate aspectele ei pozitive, se va impregna in această Inteligență Artificială, ajutând-o să devină un instrument cu adevart util omului.
Mihai Talpos: – Despre Inteligența Artificială se discută, cu precădere, sub o paradigmă anostă, a fricii (frica de pierdere a locului de muncă, frica de moarte … atunci când Inteligența Artificială va deveni independentă și va comanda unor roboți ucigași setați să distrugă umanitatea, și câte și mai câte). Este frica o problemă des întâlnită în cabinetele de consiliere psihologică?
Marcela Trifan: – Frica are diverse forme de manifestare. Ca și profesionist, îmi asum responsabilitatea de a afirma că frica nu este de la Dumnezeu. Frica este ca și o cameră unde este întuneric, fiind suficient să aprindem un băț de chibrit sau o lumânare, pentru a îndepărta întunericul și pentru a realiza că sursa fricii este doar în mintea noastră.
Curajul nu înseamnă lipsa fricii ci capacitatea de a o depăși. Spun asta, în permanență, pacienților mei care se confruntă cu atacuri de panică sau diverse alte forme de anxietate. În ultimii ani, am observat că vârsta celor care au atacuri de panică s-a micșorat simțitor. Stresul lumii acesteia, unde este multă nesiguranță, îi afectează pe toți, indiferent de vârsta lor, dar … pare să afecteze din ce în ce mai mult tinerii. Atenție însă: – toate acestea existau și înainte de acest avans tehnologic nemaipomenit de care umanitatea a avut parte în utima vreme.
Esența este ca persoanele care nu reușesc să își gestioneze eficient fricile să conștientizeze acest lucru și să ceară (din timp) ajutor, apelând la psihologi profesioniști.
Mihai Talpos: – Ai menționat de problemele psihice ale tinerilor. Să fie acestea legate și de anumite moșteniri pe care psihogenealogia le identifică și poziționează că fiind o formă de impact a istoriei familiale asupra comportamentului și emoțiilor unui individ?
Marcela Trifan: – Alături de psihogenealogie, genetica a confirmat faptul că generațiile anterioare își pun amprenta asupra comportamentului actual al generațiilor de astăzi. Trecutul tuturor membrilor familiei are influență asupra noastră, a celor de acum, cu diverse intensități. Ceea ce nu au rezolvat strămoșii rămân ca să fie rezolvate de către generațiile care urmează.
Pentru rezolvarea unor astfel de probleme transgenerationale este bine să se apeleze la psihologi specializați în constelații familiale, capabili să realizeze așa-numitele genograme (analize ale arborelui genealogic, în funcție de profilul psihologic al membrilor familiei).
Și pentru că tot am pomenit mai devreme de frici, este bine de știut și faptul că unele dintre fricile sau temerile tinerilor de astăzi sunt de fapt reflecții ale anxietatilor părinților și ale bunicilor.
Mihai Talpos: – Să fie oare numele dat copiilor noștri și un fel de “etichetă psihologică”? Spre exemplu, dacă dăm copilului nostru numele bunicului, copilul va prelua și o parte din destinul bunicului?
Marcela Trifan: – Nu neapărat. Se pot face anumite calcule, care să determine procentul în care genele străbunilor se regăsesc în copii, însă … cu sau fără astfel de calcule … este cert că unele sensibilități psihologice se moștenesc și de la cei la care le purtăm numele.
Mihai Talpos: – Îți mulțumim mult pentru amabilitatea de a răspunde întrebărilor noastre.
