Haideți să plecăm de la definiția pe care o dă Wikipedia: „Identitatea de gen se referă la genul cu care o persoană se identifică. Identitatea de gen a unei persoane poate fi masculină, feminină sau pangen (adică nu este nici exclusiv feminină, nici masculină, ci o combinație dintre acestea).” De la început trebuie să observăm că termenii de masculin sau feminin sunt rupți de sensul originar, adică de sexul biologic, conținutul lor fiind înlocuit cu o sumă de caracteristici de manifestare a masculinității și feminității. Adică eu pot fi biologic un bărbat, dar să mă manifestez ca o femeie. Acum, întrebarea e: cine e cel care se manifestează?
Biologic vorbind, oricâte operații ar face cineva, fundamentul ființei sale trupești este fie bărbat, fie femeie. Fie ai cromozomii XY, fie XX. Orice alte combinații sunt trecute la domeniul patologiei și, de altfel, doar puține au șanse de supraviețuire. Fără doar și poate, orice operație de așa-zisă schimbare de sex este o mutilare, în orice direcție ar fi ea. Dovada? Cicatricile. Dar care e miza? Ce se dorește în definitiv cu astfel de acțiuni? Cei care o fac spun că vor să sincronizeze genul pe care îl trăiesc cu trupul în care locuiesc. Aici se ridică o primă problemă. Dacă ei nu se regăsesc în trupul în care trăiesc, cine sunt de fapt aceia? Înseamnă că cel care locuiește în trup și trupul sunt esențe diferite. Hai să spunem „chiriașului” așa cum e cunoscut îndeobște: suflet. Deci, printr-o astfel de abordare, este necesar să recunoaștem prezența sufletului ca fiind altceva decât trupul. Din acest punct de vedere, materialismul nu are nicio șansă pentru că el nu recunoaște altceva decât trupul. Și fiind doar trup, adică biologie, nu ai cum să fii altceva decât îți dictează biologia. Iar biologia ne constrânge la bărbat și femeie. Atât.
Dacă sufletul este altceva decât trupul, atunci începem să ne mișcăm în domeniul religiosului, a credinței. Științei îi lipsește posibilitatea de a studia sufletul pentru că mijloacele ei sunt materiale, ori sufletul nu este material. Dacă afirmăm că sufletul există, dar este material, așa cum spun unii atei, atunci, de fapt, nu există nicio distincție între trup și suflet, amândouă fiind doar despărțite formal, dar nu ontologic, ființial. Așadar nu ar fi nicio diferență reală între cele două, deci nici genul, așa cum este el uzat ca și concept, nu ar putea exista separat de sexul biologic.
Revenind la credință, ca fundament pentru gen, să vedem cum abordează această problemă religiile cele mai răspândite ale lumii. În creștinism, aflăm de la Iisus Hristos, în dialogul pe care îl are cu saducheii, că sufletul este asexuat, fiind asimilat firii îngerilor. De aceea, după învierea de obște, oamenii nici nu se vor mai însura și nici mărita. În hinduism și buddhism, unde este prezentă credința în reîncarnare, sufletul poate trece consecutiv prin mai multe trupuri, fie ca om, fie ca animal, fie ca plantă, în funcție de karma lui, dar poate lua fie un trup bărbătesc, fie femeiesc. Așadar și aici sufletul este asexuat. În islam lucrurile sunt tot clare, deși altfel: odată ce ești născut bărbat sau femeie, rămâi așa și în viața de apoi, având, în schimb, toate manifestările trupului precum sunt în viața de acum. Genul, în înțelesul dat de identitatea de gen, este inexistent. În iudaism, lucrurile stau la fel: genul este unul și același lucru cu sexul biologic. Așadar, marile religii ale lumii văd sufletul fie asexuat, fie în strictă concordanță cu cel biologic.
De unde, dar, diferența care se face azi între sexul biologic și gen? Dacă consultăm argumentele aduse de cei care susțin această diferențiere, toate se bazează pe mărturia celor care spun că resimt desincronizarea dintre sexul lor biologic și gen. Cine spune? Sufletul spune. Dar sufletul nu poate fi cercetat cu mijloace materiale, după cum am văzut, care ar da, inginerește, o măsură obiectivă a astfel de mărturii. Și totuși, se folosesc mijloace. Care sunt acelea? Credința. Credința că cel care spune știe ce spune, că ceea ce spune e adevărat și că nu e doar o percepție, ci o realitate. Mi se pare doar mie că ne-am îndepărtat de principiile de bază ale științei? Nu că știința și credința s-ar afla în opoziție, doar că terenul pe care ne aflăm acum este exclusiv în zona credinței. Aflându-ne exclusiv în zona credinței, devine fair și necesar ca „identitatea de gen” să stea alături de celelalte religii. Dacă în religii avem de a face cu unul sau mai mulți dumnezei, aici, nefiind decât o idee și niciun dumnezeu, o trecem la categoria de ideologie.
În concluzie, „identitatea de gen” se crede, nu se știe. Dacă este adevărată sau nu, aceasta este o altă discuție care se poate purta doar pe terenul credinței.
––––––
Autor: Ioan Crișan, fragment din volumul intitulat: “Pelerin în lumea de aici”, apărut la Editura Renașterea, Cluj-Napoca, în anul 2023
Sursa imaginii: https://www.observatorcultural.ro/articol/identitatea-de-gen-si-identitatea-de-sex-cum-rescrie-parlamentul-cunoasterea-umana/
