Poesis | Chipul Tău

Cât de frumos e, Doamne, chipul TăuCe-n oameni zugrăvit mi se arată,Dă-mi ochii Tăi să-i văd așa mereuSă-i pot iubi cum îi iubești ca...
AcasăTeologie & spiritualitateRepere & IdeiRepere și idei | Dumnezeu și Sfânta Treime pe înțelesul copiilor

Repere și idei | Dumnezeu și Sfânta Treime pe înțelesul copiilor

Copiii și Dumnezeu au o legătură organică pe care noi, adulții, în loc să o recunoaștem și să o îngrijim ca atare, de multe ori o stricăm, încercând să explicăm cele de neexplicat, mai ales când nici noi nu știm prea bine despre ce vorbim. De fapt, atât copiii cât și noi, trăim înconjurați de Dumnezeu și desfătându-ne de darurile lui într-un mod atât de natural încât nici nu ne mai punem problema că toate sunt daruri, fără excepție. Singurul loc unde Dumnezeu nu este, dar Își dorește să fie, este în inima noastră. Acolo stă și bate și cere voie să intre. Mulți nici nu aud bătaia, mulți o ignoră, mulți sunt curioși dar le e frică să deschidă ușa. Cumva pe bună dreptate, pentru că, odată invitat înăuntru, te pierzi pe tine și Îl trăiești pe El. Pare înfricoșător și străin lucru, căci nemaivăzându-te pe tine îi vezi, dintr-o dată, pe El și pe toți ceilalți. Numai pe ei. Ori asta este îndumnezeirea, asemănarea cu Creatorul, căci așa și El vede pe toți ceilalți fără să se gândească la Sine. Așa și în interiorul Sfintei Treimi, fiecare persoană le vede și le iubește pe celelalte două, pierzându-se pe Sine de dragul lor. Ce altceva este iubirea decât îndreptarea ființei proprii înspre celălalt? Cel rău, de la început, a încercat să fie și el dumnezeu neștiind că Dumnezeu vrea să ne facă pe toți dumnezei, numai că acest lucru se poate realiza doar prin El și în El, nu în afara Lui. Dorința de a fi dumnezeu pentru folosul propriu, distanțându-te în primul rând de Începătorul a toate, cum strâmb a gândit, a îndreptat dragostea pe care și el a primit-o în dar spre sine însuși și a ignorat, dintr-o dată, pe toți ceilalți. A ajuns să vadă, precum a spus Sartre, pe celălalt a fi iadul. Dacă ar fi să facem o paralelă cu ceea ce știm de la astronomie, diavolul ar fi un fel de gaură neagră, care înghite tot ce atinge, fără a fi niciodată sătul.

Oare care ar fi explicația? Stăpânul bun al lumii a făcut sufletele ființelor raționale așa de mare încât numai El singur le poate umple. Luând aminte la știință, la matematică, când a descoperit teoria numerelor mari Cantor a rămas perplex. Pentru prima oară era dovedit științific că există mai multe infinituri, unele mai mari și altele mai mici. Mai mult, un infinit poate încăpea mai multe infinituri de același fel fără a se umple, mereu rămânând loc și de altele. Cum să nu te uimească o astfel de așezare a lumii create?

Dar copiii, cum ar putea înțelege ceva ce și celor mari le vine greu să priceapă? Foarte simplu, trăindu-l. Ei niciodată nu-și pun problema că de ce oare există mama? Pur și simplu se bucură de prezența ei și aleargă la ea ori de câte ori simt că nu e bine sau când le dă târcoale o primejdie. Fără neliniști existențiale. De ce un măr e așa de gustos? Cred că în primul rând nu înțeleg de ce și-ar pune cineva așa întrebări, e gustos și gata, hai să-l mâncăm! Simplitatea lor născută din nevinovăție ne este dată ca model de Însuși Hristos, care așteaptă de la noi o abordare identică relativă la El. Pur și simplu să refacem legătura organică pe care noi am pierdut-o, din păcate încercând să fim noi înșine și uitând să fim El.

Și atunci, cum să abordăm tema „Dumnezeu” cu copiii? Mă gândesc că, în primul rând, ar trebui să redevenim copii. Apoi să ne legăm de tot ceea ce ei cunosc și le aduce bucurie, spunându-le că bucuria este dar de la Părintele ceresc. Un măr, o floare, un cer albastru, o pisică, orice lucru frumos și bun este un dar făcut cu unicul scop de a fi fericiți. Pentru că Dumnezeu, cel care dă darul, ne iubește atât de mult încât fericirea lui e să ne vadă fericiți. Iar dacă se întâmplă să plângem, plânge și El cu noi. Poate că ne lovim și ne doare, poate nu avem ce am vrea, poate avem un alt fel de suferință. Oare de ce nu putem fi tot timpul bucuroși? De ce nu ne poate fi întotdeauna bine, dacă Dumnezeu e bun? Acesta e momentul să le spunem că binele încetează când noi nu îl mai facem. Poate că ne lovim dacă nu ascultăm, poate că nu primim pentru că suntem mofturoși și nu ne mai bucurăm de ce avem, poate că suferim pentru că, la rândul nostru, facem pe cineva să sufere. Întotdeauna, fără excepție, răul îl facem noi, cu voie sau fără voie, nu Dumnezeu. El doar îl îngăduie, pentru puțină vreme, ca noi să învățăm să facem diferența dintre bine și rău și, dacă ne-am învățat lecția, bucuria revine. Așa cum revine soarele după ploaie și ziua după noapte.

Bine, dar unii copii sunt foarte bolnavi, să fi făcut ei așa de mult rău ca să merite o viață atât de grea? Noi, oamenii, suntem legați toți unii de alții. Dacă eu sunt rău și lovesc pe cineva, acel cineva va suferi pentru răutatea mea. Uneori fără vină. Dar și acela și eu suntem copii ai aceluiași Tată ceresc, care ne iubește la fel pe amândoi. Oare dacă avem doi cățeluși pe care îi iubim, și unul îl împinge pe celălalt și acela cade, se lovește și începe să scâncească, pe primul nu îl vom mai iubi? Sau vom fi supărați o vreme și, dacă nu va mai face prostii, vom uita de greșeala lui și iarăși va fi ca la început? Să nu uităm că toți putem greși și toți greșim, dar dacă ne recunoaștem greșeala și încercăm să ne corectăm și să nu mai facem toate vor fi din nou bine. Răbdarea noastră în suferință îl face pe celălalt să ia aminte și îl ajută să-și revină. La fel este și cu acei copii bolnavi. Poate că părinții lor au făcut greșeli pe care le pot repara doar trăind o suferință prin copiii lor, poate că acei copii au darul de a nu se da bătuți și a se bucura chiar în greutatea lor, dar la care noi, cei sănătoși, ar trebui să luăm aminte. Oricum ar fi, ceea ce vedem noi este doar lucrarea din afară, noi nu știm ceea ce se petrece în sufletul lor și nici cum Dumnezeu îi întărește și îi mângâie. Durerea care nouă ni se pare insuportabilă o îndură, în parte, chiar Domnul, fără ca noi sau ei să știm cum.

Și, fără îndoială, va veni vremea ca și cei mici să dea piept cu moartea. Un bunic sau o bunică, un prieten sau mama lui, va fi o primă oară când vor afla de ea. Și atunci e momentul să le spunem că viața noastră în trupul acesta de lut este doar o vreme, urmând ca după moarte, Dumnezeu să ne primească în brațele Lui și să șteargă orice lacrimă de la ochi și să oprească orice durere ca să putem să trăim fericiți într-o altă viață, fără de sfârșit, cu un trup nou, născut din cel vechi, dar duhovnicesc.

Fără îndoială, cea mai bună explicație pentru tot ce înseamnă Dumnezeu este însăși viața noastră. Dacă trăim după poruncile Domnului, nici nu vom avea de dat atâtea lămuriri și chiar atunci când va trebui să le dăm vom ști ce să spunem astfel încât să fie adevărat, frumos și de folos. Trăind în Biserică, vedem predici pictate pe pereții casei lui Dumnezeu, dăm mărturie de fapte bune în Hristos, o urmăm pe Maica Domnului în smerenie și curăție, ne recunoaștem greșelile și cădem în genunchi, cerându-ne iertare, suntem ascultători și urmăm sfatul duhovnicului, ne întărim luând hrana cea dătătoare de viață din potir prin mâna preotului. Dacă vom face aceasta vom reuși să le clădim cea mai bună și durabilă locuință, pe care puhoaiele timpului nu o vor putea dărâma.

Vor fi și întrebări la care nu vom avea răspuns. Fie pentru că suntem nepricepuți, fie pentru că unele sunt taine a căror vreme nu a venit încă pentru a fi descifrate. Dumnezeu ni le va descoperi pe toate, dar numai la timpul potrivit, nu înainte. Nu pentru că ar fi secretos, ci pentru că nu avem înțelegerea coaptă și ne primejduim fără rost. Cum ar fi să îi punem la dispoziție unui copil de doi ani cuțitul cu care se taie pâinea? Când va mai crește i-l vom da, dar înainte, fiind prea nepriceput în a-l mânui, cu siguranță că se va tăia. Asta nu înseamnă că este o greșeală să ne recunoaștem neștiința și să cerem ajutor, ci chiar este recomandat să cerem îndrumare, atât prin rugăciune cât și prin ascultare de părintele duhovnic. Dar dacă răspunsul nu vine cum am vrea să nu ne necăjim, căci, câteodată, e mai bine să rămânem neștiutori. Să nu ne încredem că putem birui orice ispită, chiar ispita cunoașterii, căci ne vom afla în aceeași situație ca Adam și Eva la începuturi când și-au zis: „Oare ce mi s-ar putea întâmpla așa de rău?” Și știm cu toții că s-a întâmplat.

În ce privește Sfânta Treime, această realitate fixată în învățătura Bisericii lui Hristos – singura dintre religiile lumii care o cunoaște, primită fiind prin revelație directă -, să nu ne așteptăm să o înțeleagă rațional copiii pentru că sunt mulți adulți care nu o înțeleg. Dar copiii, spre deosebire de adulți, o iau ca atare, fără să-ți mai pună noian de întrebări despre rostul ei. Putem să îi învățăm că, dacă Dumnezeu ar fi fost singur din veșnicie, nu ar fi avut cum să-și manifeste dragostea și să și-o reverse în afara Sa, așa că, din veșnicie L-a născut din Sine pe Fiul și a izvorât din Sine pe Duhul Sfânt, pentru ca, fiecare persoană să o iubească și să o cinstească pe cealaltă împărtășindu-și bucuria cu cea de-a treia. După același model a lăsat și familia, unde tata și mama au grijă și iubesc pe copii, tata și copiii o ajută și o iubesc pe mama, mama și copiii ascultă și iubesc pe tata. Fiecare sunt diferiți, au alte nevoi și au un alt rol, dar se iubesc și se sprijină unul pe altul pentru a fi toți fericiți. Dacă noi putem înțelege familia firească și o trăim, lămuririle vor vorbi de la sine.

Toți psihologii sunt de acord că, în abordarea copiilor, modelul este mai puternic decât cuvântul. Dacă e să fim sinceri, același lucru e valabil și la adulți. Nu așa s-a născut și vorba: „fă ce zice popa, nu ce face popa”? Dureroasă zicală, lăsată slujitorilor lui Hristos pentru a rămâne treji și a nu uita că s-au pus în slujirea lui Hristos Dumnezeu care așteaptă ca întreaga lor viață să și-o lase în mâna Lui și să o trăiască în împlinirea poruncilor Lui. Așa că, în măsura în care viața personală va fi sufletul cuvântului spus copiilor, în aceeași măsură și cuvântul va încolți și va face rod în inima lor. Altfel, se poate obține un efect chiar contrar, când copiii nu vor mai voi să se apropie de adevăr din cauza noastră, văzând că nici noi nu îl prețuim deși îl propovăduim, căci o facem cu fățărnicie. Să nu uităm că fățărnicia a fost cea mai dur atacată de către Domnul, atât de dur încât a recurs chiar la bici. Să ne ferească Cel de Sus să ne facem ucigașii sufletelor copiilor noștri, căci așa ne-ar fi mai de folos să ni se lege o piatră de moară la gât și să fim aruncați în mare!

–––––––

Autor: Autor: Ioan Crișan, fragment din volumul intitulat: “Pelerin în lumea de aici”, apărut la Editura Renașterea, Cluj-Napoca, în anul 2023

Autorul imaginii: Burnar Daniel (pictor)

Sursa imaginii: https://www.tablouri-de-vis.ro/isus-cu-copiii-13732