O să vă istorisesc pe scurt o întâmplare cu multă substanță duhovnicească. Aici, la mănăstire, avem niște ctitori foarte tineri: 35 de ani, soț – soție, au trei copii. Ruxandra-Elena, fata, s-a îmbolnăvit de cancer și în nouă luni de zile Dumnezeu a chemat-o la El acasă. Au rămas trei copii, fără mamă. Plecarea ei a fost în următorul fel:
Nouă luni de zile nu a suferit nimic. A avut grijă de copii, de familie, de casă, impecabil, spovedindu-se, împărtășindu-se, mergând la toate treburile ei, făcând de toate, fiind veselă, râzând, împlinind toate lucrurile …
Am ales împreună tratamentul părintelui Ghelasie de la Frăsinei. Foarte mulți ne-au acuzat de lucrul acesta, ulterior. Au spus că trebuia să plece să-și caute de sănătate în Cuba, în America, în Rusia, peste tot … că ar fi trăit mai mult … Nu, nu ar fi trăit mai mult, a trăit exact cât a hotărî Dumnezeu! Și Dumnezeu a hotărât să trăiască exact cat a trăit. Ultimele șapte zile s-a simțit din ce în ce mai slăbită, s-a izolat în cameră cu soțul ei. Numai părintele duhovnic avea voie și am cerut să fie lăsată în pace, să nu fie tulburată, pentru că în clipa în care era tulburată, își pierdea nădejdea aceasta … Și numai rugăciunea o restabilea. A avut nevoie de oxigen … Bineînțeles, cancerul o mânca din ce în ce mai mult, metastazele se întindeau …
În ultima noapte, la ora două și un sfert, m-au sunat – țineam legătura, permanent, prin telefon – și mi-au spus că îi este foarte rău. Până la acel moment o durea doar spatele și i s-a explicat că durerea este din cauză că a slăbit foarte mult, că erau solicitați mușchii spatelui. Până atunci, stătea în picioare, umbla, gătea, desigur că ajutată, dar se comporta normal. În noaptea de 17 iulie, de fapt în dimineața de 17 iulie, mi-a dat telefon soțul ei, care stătea în permanență lângă ea, și mi-a spus: “Îi este foarte rău! Îi este foarte rău!” I-am zis: “Nu pot să plec – pentru că pregăteam Sfânta Liturghie – n-am cum să plec, nu am cum să vin acum acolo”; că de obicei mă duceam, citeam niște rugăciuni …
Pentru prima dată țipa și nu mai putea să vorbească. Am zis să cheme salvarea. A venit salvarea. Doi doctor minunați, care au văzut imediat despre ce este vorba, au fost disperați, au încercat tot posibilul, și i-au spus lui Florin: “Se duce! Se duce! Gata, a venit clipa” … Bineînțeles că am spus: “Cheamă repede preotul sa o împărtășească!” V-am zis că nu mai putea vorbi, țipa din când în când. Eu cred că țipa pentru că simțea prezența demonului, care încerca să pună gheara pe ea.
A venit preotul, a împărtășit-o. În secunda următoare, a putut vorbi, s-a putut spovedi, a mâncat puțin, a dormit 20 de minute, s-a trezit, s-a uitat pe tavan, văzând ceva … Era clar că vede ceva. S-a uitat la soțul ei. Deja erau două lumi diferite. Părintele a întrebat-o: “Te doare ceva?” … a spus: “Nu!” … “Ce vrei?” … a insistat părintele … “Să plec!” … a răspuns ea. Și a plecat.
La 40 de zile după lucrul acesta s-a făcut un pomelnic, a picat într-o duminică. Și am spus: “Florin, vom avea un semn de la ea, mai mult ca sigur, să vedem unde a ajuns”. Fiind duminică, preoții n-au vrut să facă parastas și au făcut sambătă. Noi am făcut aici duminică, pentru că, fiind ctitorită, există niște pogorăminte. Am făcut slujba și m-am simțit extraordinar de rău, de-abia am făcut Sfânta Liturghie. A fost foarte multă lume, care atras de mine … Într-un târziu, am ajuns în chirie și am căzut, pur și simplu. M-am trezit după o oră și jumătate total restabilit, cum de foarte multă vreme nu m-am simțit atât de bine trupește, cu sufletul liniștit. Și mi-am zis: “A dat semn Ruxandra, că a ajuns acolo”.
Eu sunt încredințat că a ajuns acolo, pentru că vorbea tot timpul de ridicarea unei mănăstiri, a unei biserici, care cere un alt sacrificiu … și a fost … nu numai al ei ci al tuturor: al familiei, al celor trei copii, al soțului … dar sămânța, ca să rodească, trebuie îngropată.
Sunt convins că lui Florin i se dă o putere extraordinară … Iar unui om din familia lor, care nu a crezut și care a văzut ce s-a întâmplat cu ea în ultimele ore, i s-a schimbat viața. A fost șocat de faptul că ea murise așa împăcată: “Cum, domnule, că eu am văzut-o cum s-a zbătut și cum … după împărtășanie … s-a liniștit” …
Este deci o deosebită așezare în pagină lucrul acesta, care s-a întâmplat cu o ctitoriță a Sfintei noastre Mănăstiri.
––––
Mărturie a Părintelui Valerian Pâslaru;
Sursa informației: Volumul intitulat “Răspuns la nebunia lumii. Convorbiri duhovnicești cu Părintele Valerian Pâslaru”, autor Răzvan Bucuroiu, editura: Lumea Credinței, București, anul apariției: 2023. Preluarea informației s-a făcut în baza acordului dat de Părintelui Valerian Pâslaru, în data de 29.07.2025, la Mănăstirea Sfântu Mucenic Filimon – Vâlcea.
Sursa imaginii: https://spitaladjud.ro/ingrijiri-paliative/
