“Se apropie vremea când oamenii vor înnebuni, iar dacă vor vedea pe cineva sănătos la minte, se vor năpusti asupra lui strigându-i: << ești nebun ! >>, pentru că nu-i ca ei” (Avva Antonie) [1].
Iată o profeție sumbră, care pare să se împlinească taman în vremurile noastre, de acum. Semnele premergătoare sunt atât de clare încât orice persoană cu inima și mintea deschise își dă seama că este mult mai greu să nu crezi profeția Avvei Antonie, decât să o crezi.
Dar cum o fi reușit umanitatea să ajungă aici?
Tot un exponent de seamă al înțelepciunii credinței ne dă și posibilul răspuns la această întrebare … de data aceasta Avva Ghelasie de la Frăsinei, care afirma că: “Păcatul a produs <<nebunia minții>> și toate concepțiile eronate pe care oamenii le au despre realitate” [1].
Altfel spus, atunci cand omul nu mai lucrează în concordanță cu modelele dumnezeiești pe care Creatorul le-a pus în ființa sa, urmașul lui Adam “dă cu piciorul în țepușă” (conform expresiei din Faptele Apostolilor), ca și Saul. Aceasta este o formă de nebunie profană [1].
Chiar și în democrațiile noastre de tip occidental, liderii marcați – în mod clar – de nebunia profană, și-au pierdut simțul realității generând, prin acțiunile lor, șansa ca furtunile de furie populară ce se preconizează să provoace pagube ireparabile [2].
Psihologia politică, o disciplină născută în Statele Unite în urmă cu jumătate de secol, confirmă de ani buni teza mai sus amintită, Pascal de Sutter relevând magistral această realitate tristă, în cartea sa de căpătai, intitulată “Acești nebuni care ne guvernează” (apărută în România la editura Tritonic, în anul 2008) [3].
Dar care să fie nebunia sacră?
Cu nebunia sacră un popor face cunoștință atunci când trăiește numai după modelele divine, cum au făcut toți sfinții. Atunci, inevitabil, alte popoare vor considera drept nebun poporul respectiv, pentru că nu au puterea să facă și ele acel lucru, sau nu vor, sau nu știu cum să-l facă. Pe de altă parte, e dureros că lumea tocmai de aceea înnebunește [1].
Dacă omul s-ar conforma și ar funcționa după modelele dumnezeiești, tot pământul ar fi un paradis, un Rai al nebunilor sacri, al nebunilor după Hristos. Dar, din păcate, lumea luat-o într-o direcție total opusă. E ca și cum societatea modernă s-a transformat într-un spital de nebuni, în care bolnavii cronici au preluat controlul [1].
De aceea este atât de mare nevoie de acești nebuni sacri, care să contrabalanseze pe cei profani, pentru a menține un echilibru societal. Legea distribuției lui Gauss afirmă că dintr-o sută de oameni 80% sunt de calitate medie, 10% sunt de super-calitate și 10% sunt un dezastru. Cei 10% de super-calitate echilibrează pe cei 10% dezastruoși. Problema e că nebunia profană crește numeric, cantitativ, pe când cea sacră scade [1].
Astfel se explică faptul că există voci care deja afirmă că rezervorul de nebunie sacră al creștinismului este pe cale de a se epuiza. Nimic mai greșit! Creștinismul și revelația sa sunt departe de a se fi consumat, multe dintre tainele creștinismului abia acum începand să se descopere [1]. Numai că, creștinismul rămâne o taină foarte adâncă, ce are nevoie de o trăire asemenea, și care este – în fapt – accesibilă oricui.
Nebunia sacră rămâne deci imperativă, dacă dorim ca Dumnezeu să mai țină această lume. Așadar, dacă tot e să înnebunim (așa cum avertiza Avva Antonie), probabil că varianta cea mai bună pentru a face acest lucru este cea … sacră [1].
Bibliografie:
[1] Pr. Dan Popovici & Ion Misailescu, fragment din volumul intitulat “Chipul iconic – in memoriam Ieromonah Ghelasie”, aparut în anul 2020, la editura Sânbotin: Chipul Iconic, pag 67-68.
[2] Theodor Paleologu, “Patologiile puterii – Gândurile unui convalescent”, editura Trei, 2025
[3] Sursa: https://www.cartea.ro/carti/Acesti-nebuni-care-ne-guverneaza_71242.html
––––
Sursa imaginii: https://www.ziarulmetropolis.ro/picasso-dali-si-baletul-le-tricorne/
