Cînd Gaia, lumea si-a ales,
Cînd pomul ei, de-acum putea,
De primul om, a fi cules,
Și matriloca ei grădină
Însămînțată cu lumină,
-Gumelnița și Cucuteni-
Primindu-și primii pămînteni;
Se așeza poiana Lumii,
Rotundă ca icoana Lunii,
În care blîndele visate
Ca raiul ei să fie plin,
Curgeau, se așezau curate,
Sub cer albastru și senin.
Al Gaiei, nepereche suflet,
Covorul florilor, privind,
Îndrăgostitu-s-a pe dată
De floarea galbenă, curată,
Albastru-i suflet poposind
În poala ei imaculată.
Și din sămînța lui cerească
Pe floarea galbenă, lumească,
Furnica roșie, sortită,
Omida să o găzduiască,
Crescut-a fluture ceresc:
E Albăstrelul Românesc,
Un fluture ca un stindard,
Din trei culori ce veșnic ard,
În roșu, galben și albastru,
Pe aripile-i de măiastru;
E semnul Gaiei, cel Ceresc,
E Albăstrelul Românesc!
Sursa imaginii 1: https://en.wikipedia.org/wiki/Large_blue
