AcasăȘtiriȘtiința o demonstrează: grădinăritul aduce beneficii certe pentru sănătate

Știința o demonstrează: grădinăritul aduce beneficii certe pentru sănătate

Un studiu recent realizat la Universitatea din Colorado-Boulder, citat de libertatea.ro, arată că grădinăritul are multiple beneficii pentru sănătatea fizică și psihică a persoanelor care îl practică.

Participanții la studiu au urmat un curs de grădinărit și au avut acces la o parcelă comunitară, unde și-au putut exersa abilitățile de grădinari. La finalul experimentului, aceștia au raportat conexiuni sociale mai puternice, niveluri mai scăzute de stres și o creștere cu 7% a aportului de fibre [1].

Cercetarea celor de la Universitatea din Colorado-Boulder nu este singulară, în anul 2020 echipe pluridisciplinare de la Universitatea din Exeter și Royal Horticultural Society din Marea Britanie, confirmând, de asemenea, că grădinarii au o sănătate și o stare de bine peste medie, similare cu cele ale locuitorilor din comunități bogate [1].

Alte beneficii remarcabile ale grădinăritului, care merită să fie amintite sunt: creșterea nivelul de serotonină, prin expunerea la lumina soarelui; ameliorarea funcției cardiovasculare, reducerea stresului, anxietății și depresiei, reglarea somnului, reducerea riscului de osteoporoză și încetinirea procesului de îmbătrânire, prin așa-numitul “grounding” (împământare) ce are loc în procesul de grădinărit [2]. Împământarea terapeutică (sau grounding) este o practică alternativă ce implică contactul direct al corpului cu pământul (ex: mersul desculț).

Așadar, grădinăritul nu doar că aduce bucurie, dar contribuie și la sănătatea fizică și mentală a celor care aleg să îl practice.

Bibliografie:

[1] Alexandru Vlaicu, 2025, “Beneficiile surprinzătoare ale grădinăritului. Cum îți poate îmbunătăți săpatul în grădină starea de spirit”, Articol Internet, Sursa: https://www.libertatea.ro/lifestyle/beneficiile-surprinzatoare-ale-gradinaritului-5428088

[2] Sursa: Rezumat generat de AI, pe tema: “beneficiile grounding-ului”


Sursa imaginii: https://agro-tv.ro/video-cele-mai-mari-greseli-de-gradinarit/