Noul an școlar începe, pentru peste 100 de copii din Timișoara care provin din familii sărace, cu ‘ghiozdanele bucuriei’, echipate cu toate rechizitele necesare, dar și cu alte surprize oferite de preotul paroh al bisericii Dacia-Cetate, protopopul Zaharia Pereș, menite să le deschidă acestora și noi orizonturi, spre valori ale culturii europene.
Părintele remarcă creșterea numărului de familii nevoiașe de la un an la altul, iar acestea găsesc în biserică, întotdeauna, un sprijin necondiționat.
Acțiunea caritabilă din acest an, care a avut loc duminică, a fost precedată, de o alta, plină de culoare, părintele Zaharia Pereș alături de consulul onorific al Spaniei la Timișoara, Jose Miguel Vinals Arino, invitându-i pe cei mici la un atelier de desen, trezindu-le pasiunea pentru artele plastice, o activitate extrașcolară care poate contracara dezvoltarea unor tentații spre alte vicii, cum sunt drogurile sau dependența de calculator.
Aceste daruri le dăm nu doar copiilor Parohiei Dacia, ci și altora, din Timișoara și din județ. Vedem cum de la an la an, ei găsesc aici o a doua casă, întrucât zilnic curtea este plină de tineri, găzduim în spațiile noastre și serbări școlare, iar orele gratuite de matematică și engleză, cercurile de pictură și desen, corul de copii al parohiei și activitățile filantropice în care ei sunt impilicați, îi determină să fie mult mai apropiați unii față de alții. Astfel, socializarea lor creează empatie pentru ceilalți și-i învață să facă binele atât pentru azi, cât și pentru viitor. Se mai observă un aspect care trebuie menționat: de la an la an, multe familii cu mai mulți copii o duc tot mai greu, iar fiecare gest de solidaritate din partea noastră devine o reală susținere materială și spirituală. Avem alături oameni extraordinari, pe Gabriel Beregszaszy sau Gheorghe Chetrinescu, care au înțeles mesajul nostru și ne vin în ajutor cu mult peste așteptările noastre, pentru a-i bucura pe cei mici. În acest an, l-am implicat și pe consulul Spaniei la Timișoara, Excelența Sa Jose Miguel Vinals Arino, care a venit cu un cerc de pictură și a ascultat peste 40 de copii, care au descris fiecare desen în parte, în care au surprins patrimoniul cultural și spiritual al României și Spaniei, sub aceeași bucurie a familiei europene’, a declarat, pentru AGERPRES, protopopul Zaharia Pereș.
Miguel Vinals Arino, consulul Spaniei la Timișoara, și-a dorit să le ofere copiilor de toate vârstele activități artistice într-un mediu mai liniștit, mai liber, extra-școlar, unde sunt eliberați de stresul notelor.
‘Împreună cu părintele Zaharia Pereș am gândit acest atelier în care eu introduc puțin și arta spaniolă. Le-am adus mai multe albume cu tablouri realizate de pictori din Spania, din toate epocile, iar ei aleg o astfel de poză din album, care îi inspiră și sunt liberi să creeze ce vor ei. Nu trebuie să copieze tabloul. Copiii sunt extraordinar de talentați și de entuziasmați cu acest fel de activități. Ei sunt spontani, dar după ce intră în adolescență, spontaneitatea se pierde. Este datoria noastră să le prezentăm alternative copiilor, să aibă altceva de făcut decât să stea toată ziua pe tabletă sau să fie atrași de alte lucruri periculoase’, a declarat diplomatul spaniol, Jose Miguel Vinals Arino.
Următoarea acțiune caritabilă a Parohiei Dacia-Cetate Timișoara va fi de Sfântul Nicolae, când celor peste 100 de copii li se vor oferi ghete noi.
Sursa: Agerpres



