~ Bădie Mihai, i se adresă Ion Creangă lui Mihai
Eminescu, într-o seară, atunci când ascultau (de pe prispa
modestei case din Humuleşti) plăcutul susur al Ozanei,
celei frumos curgătoare:
~ Am înţeles că Dumnezeu nu vorbeşte cu noi,
oamenii, folosind cuvinte, dar oare bunul Dumnezeu
citeşte ceea ce noi scriem?
După un răgaz de gândire, Mihai Eminescu
răspunse, cu o licărire de lumină în privire:
~ Ceea ce nu merită citit, nici Dumnezeu nu citeşte,
iar ceea ce merită citit, Dumnezeu nu mai trebuie să
citească, pentru că… mai mult ca sigur… El i-a inspirat
pe cei care au scris.
***
Inspirată de una dintre afirmaţiile Sfântului Inochentie al Penzei:
„Dumnezeu ne vorbeşte prin oamenii de lângă noi”. De asemenea,
Sfântul Grigorie de Nissa spunea că: „Puterea cuvântului nostru este lucrarea-energia lui Dumnezeu”. Sfântul Apostol Pavel accentua chiar mai mult decât atât, sugerând că ar exista o adevărată datorie (de a împărtăşi), a celor la care ajunge un mesaj de la Dumnezeu: „Oare de la voi a ieşit cuvântul lui Dumnezeu sau a ajuns numai la voi?” (Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, 14:36).
Sursa imaginii: https://descoperiri.ro/prietenia-dintre-mihai-eminescu-si-ion-creanga/
