Claudiu Popovici este un bănățean din tată în fiu, născut la 27 iunie 1970, în localitatea Beba Veche, din județul Timiș. Stabilit încă din copilărie la Timișoara, a urmat cursurile Facultății de Științe Economice, Secția Management în Industrie, în cadrul Universității de Vest. Claudiu reprezintă întru totul modelul de dârzenie și determinare specific trăitorilor în Banat, parcursul sau profesional fiind o dovadă în acest sens.
Claudiu Popovici a fost, pe rând: președinte de organizație studențească de nivel național, corporatist cu roluri manageriale în companii de prestigiu (spre exemplu: Philips) și nu în ultimul rând antreprenor, trainer, coach și speaker motivațional apreciat în ultimii circa 25 de ani.
Cei ce îl cunosc pe Claudiu Popovici l-ar caracteriza, cel mai probabil, ca pe o persoană ageră, marcată de un pozitivism molipsitor. Claudiu se implică trup și suflet în proiectele pe care le inițiază și care … nu de puține ori … presupun realizarea de lucruri neobișnuite. Felul sau unic de a se raporta la viață în general, dar mai ales la relația cu ceilalți, îi permite să pună în practică, zi de zi, un obiectiv ce poate fi considerat de unii dintre noi drept unul cam îndrăzneț, și anume acela de a: “transmite oamenilor dorința de a face ce trebuie făcut în cadrul destinului” (Claudiu Popovici).
Mihai Talpos: – Încep cu mare bucurie și emoție acest interviu, cu o persoană de care mă leagă multe amintiri plăcute din ultimii 15 ani: conferințe organizate în țară și străinătate, colaborări la lansarea unor cărți și nu în ultimul rând, discuții private și prietenești, toate marcate de carisma ta aparte și de pasiunea ta pentru adevăr, care sunt remarcabile. Așadar, am să încerc să încep dialogul nostru cu o întrebare oarecum personală, dar care (în mintea mea) se leagă de alegerile pe care le-ai făcut în parcursul tău profesional. Potrivit unui studiu la care am avut acces de curând, peste 41% dintre oameni consideră vorbitul în fața unei audiențe ca fiind frica lor cea mai mare. Altfel spus, nu teama de spații mici, întuneric sau ceva păianjeni “păroși” îi afectează cel mai tare pe oameni, ci postura în care sunt puși să vorbească stând în picioare, în fața unei mulțimi. De ce crezi tu că această frică ancestrală există în mințile și sufletele oamenilor și cum ai făcut tu, la începuturile carierei tale, să îți depășești atât de bine teama vorbitului în public?
Claudiu Popovici: Oamenilor le este teamă de respingere, iar expunerea publică este un context ideal în care este posibil “să te faci de râs”, o traumă bine plantată în copilul din noi. Ca să vorbești în public cu lejeritate îți mai trebuie și o anumită doză de “exibitionism”, îți place să fii în centrul atenției și adori mângâierile în baia de mulțime. Totuși, a fi bun orator este una, iar a avea reflecții valoroase și relativ originale care merită transmise, este altceva. Acum, că am “părul albit”, zâmbesc amar când ascult “speakeri” celebri, care se autopromoveaza cu sârg, și care vorbesc în lozinci dar nu transmit nimic, eventual sunt victima ultimei cărți citite. De aceea tăcerea este de aur și aparține înțeleptului, care, reflectând și descoperind, își dă seama câte nu știe și îl cuprinde smerenia …
Mihai Talpos: – Mi-ai mărturisit, cu mulți ani în urmă, înainte de debutul unei conferințe ce avea loc la Cluj-Napoca și la care ai acceptat să fii prezent, la invitația mea (lucru pentru care îți sunt recunoscător până astăzi) că înainte de a vorbi în fața oamenilor obișnuieșți să ceri ajutor și inspirație de la Divinitate. Mi s-a părut și atunci, așa cum mi se pare și astăzi, un lucru remarcabil. Așadar, dacă te rugăm, ne poți da niște exemple concrete de situații în care cuvântul adresat celor ce te ascultau la conferințele tale a fost marcat de așa-numita inspirație divină? Altfel spus, niște exemple de situații în care mesajul ce a ajuns la ascultători a fost “cel care trebuia” și nu neapărat cel care ti l-ai propus tu sau organizatorii, inițial.
Claudiu Popovici: – Da, atunci când am de vorbit unei audiențe, mi se cere să dau în avans tema discursului. Am grijă să fie o tema amplă, fiindcă nu știu exact ce voi vorbi la momentul conferinței. Nu mă pregătesc special, mă consider mai degrabă Luna care trebuie să trimită mai departe lumina Soarelui către oamenii desemnați. Contează să am oglindă cât mai curată și bagaj de cunoaștere și cuvinte care să nu distorsioneze ceea ce are de transmis “îngerul păzitor” către cei din audiență care au venit pentru asta fără să știe. Înțelepții ne vorbesc că ideile și revelațiile pe care le avem vin din Akasha către cei care au stăruința căutării răspunsurilor la frământări puternice, cum dealtfel i se dă omului care se roagă cu sârg și Cerul se deschide …
La fiecare eveniment „Business Days” la care am participat ca speaker, îmi ajungea să stau în sală și să ascult două-trei discursuri înaintea mea și mi se conturau, fără greș cele ce le aveam de spus, atipic față de mesajele anterioare. Tot ce am nevoie este să îmi creionez câteva idei cu care încep, restul vine de la sine. La fel procedez și când am de susținut un Training (non-tehnic, de “soft skills”): m-am desprins demult de ideea că pe fiecare tema solicitată eu știu dinainte ce au nevoie oamenii, făcându-mi un Power Point cu soluții standard și convingând participanții că viața este ca în teorie. Nu, întâi ascult, apoi reflectăm împreună la contextul unic și motivațiile unei situații, apoi căutăm cele mai bune opțiuni în cadrul lor și pentru starea lor. Pe lângă asta, mai fac câteva activități care să scoată la iveală anumite tipare…Ei bine, din cauza acestor convingeri eu nu am reușit să dezvolt o firmă de training “de mare succes”, cu portofoliu de cursuri licențiate, “ready-made”, pe care eu și trainerii angajați să le livrăm cu mare fast. Limitarea mea definește situația mea.
Mihai Talpos: – Având bucuria de a te cunoaște de mulți ani, știu că – din postura ta de coach – ai sprijinit categorii diverse de manageri în devenirea lor, așadar aș aprecia dacă ai împărtăși și cu cititorii noștri câteva informații interesante despre această latură a activităților tale, punctând (succint) domeniile din care provin managerii pe care i-ai asistat sau pe care îi asiști în prezent și care ar fi provocarea majoră cu care se confruntă aceștia, una oarecum general valabilă, indiferent de domeniul din care managerii respectivi provin?
Claudiu Popovici: Am făcut foarte multe consilieri individuale în urma workshopurilor pe care le-am susținut. Oamenii adeseori sunt bulversați de ceea ce descoperă în aceste întâlniri colective și vor să îi îndrum, în particular, din cauza autenticității dialogului din training. Sunt un om care se străduiește să nu judece defel după șabloane sociale și dogme, toate fiind implantate în rădăcina gândirii noastre de anturajul și experiențele din copilărie și adolescență; adăugate la dorința de a fi acceptați și iubiți ne vor produce mari procese de conștiință, adeseori inutile, care merg până la îmbolnăvire. (Admit, pe de altă parte, că “a fi tu însuți” la extrem, într-o societate încărcată de norme, este o mare tâmpenie!)
Așa cum observi, am o rezervă majoră în a folosi cuvântul “coaching”. Metoda nu o consider fructuoasă în cultura noastră, ea este dezvoltată pentru campionii unei societăți masculine și individualiste, cum sunt britanicii, americanii etc. Noi suntem, în schimb, o societate cu preponderențe colectiviste și feminine, dar care adoră să se exprime cât mai cosmopolit cu putință, în cuvinte străine de ființa noastră. Iar managerii români sunt arareori lideri ancorați în contextul nostru cultural. Ei sunt supușii clienților importanți, ai șefilor de afară, rareori ajung la reputația ce le permite să aibă păreri în planurile firmei … Pentru mine un Lider este cel care scrutează bine contextul în care operează și are o agenda proprie pentru unitatea pe care o conduce, bine încadrată în evoluția generală. A crede că un Lider este o persoană şarmantă și convingătoare, fără atributele anterioare, este ca și cum ești un bun orator fără substanță în discurs! – Mai degrabă smintești decât luminezi! Ori Coachingul se face cu acei oameni care vor să găsească cea mai bună cale de a-și atinge obiective pozitive și transformatoare.
Cei mai mulți clienți români știu ce probleme de suprafață au, nicidecum unde vor să ajungă, unii caută mai degrabă alinare sufletească, alții și ceva soluții, pe care însă le formulează ca să sune a lozinci, nu a planuri de acțiune. Aici intervine gradul de suferință în care îi găsesc. Acesta este cel mai puternic motivator la care noi ne mișcăm de pe loc, nicidecum recompensa pozitivă: dacă arde tare plita de sub fund vei fi capabil să bați recordul la săritura în înălțime. Uneori sesizez o oarecare deznădejde când găsim soluții, ar vrea să li se confirme neputința unei soluții, care să poată fi încă un motiv că nu se poate face nimic ca să trăim mai bine (fatalismul binecunoscut al românilor). Zâmbesc și îi scutur tare, cu toată dragostea!
Mihai Talpos: – Ești, prin definiție, un om care îi inspiră pe alții. Ca atare, aș fi curios să aflu pe tine … cine și ce te inspiră?
Claudiu Popovici: – Am un înger păzitor foarte activ, pe care îl iubesc, mereu vine, când greul mă ajunge, cu contexte favorabile, salvatoare! Tot pe el îl rog să mă pună în valoare pentru a folosi cât mai plenar, pentru oameni, harul primit, și o face! Mulțumesc, Fratele meu!
Mă inspiră mult, pe de altă parte, să contemplu în liniște realitatea înconjurătoare și astfel să descopăr resorturile ei prin revelație. De aceea m-am băgat cu curiozitate, toată viață mea, în tot felul de situații, mânat de ambiție și fiind curios cum voi reacționa eu și cei din jur.
Totodată, particip la dezbateri filosofice pe temele înțelepciunii tradiționale, unde mă pregătesc în prealabil, apoi mă transpun în ideile și gândirea altora, fapt ce îmi leagă în cap anumite informații, disparate, într-o descoperire revelatorie.
Sunt auto-didact în psihologia umană, încerc să înțeleg “de ce-ul” din spatele comportmentelor individuale și colective, pentru a înțelege simplu și să pot transmite plastic ceea ce cred în acel moment.
Fac tot ce se poate pentru a mă elibera în gândire. Inspirația curată vine printr-un cer fără nori.
Mihai Talpos: – O latură mai puțin cunoscută a existenței tale este cea legată de pasiunea ta extraordinară pentru muzică. Cu ea, mărturisesc că “m-ai molipsit” și pe mine, așa încât după discuțiile și audițiile noastre din trecut, am început să apelez și eu la un fel de “ascultare activă”, atunci când mă relaxez cu o muzică bună, de fundal, în cameră. Cum crezi tu, ca un cunoscător, că ar trebui ascultată, simțită și apreciată muzica și ce rol poate juca ea in devenirea personală a oamenilor?
Claudiu Popovici: – Muzica, la fel ca și bicicleta cu care îmi fac majoritatea covârșitoare a deplasărilor, aparțin copilului din mine. Am 55 de ani și mă vei putea vedea cum pedalez ca un copil de 10 ani, îmbrăcat in costum, spre o întâlnire cu ștaif. Muzica îmi ține viu același copil din mine. Acum ascult mult jazz liniștit și muzică clasică, specifică stărilor mele actuale, dar lăcrimez uneori când îmi pun muzica anilor 80, anii de liceu, care îmi retrezeste vibrația vârstei la care mă voi întoarce doar într-o prezumtivă întrupare viitoare …
În orice caz, sunt un propovăduitor al păstrării vitalității corpului și copilului interior, singura parte din noi care generează starea de bucurie nestăvilită, de fericire. Mi-e groază când aud despre “copii cuminți”, mi se par niște ființe ucise pe altarul performanței exacerbate, dictate de părinți ambițioși și o societate alienantă, care duce la îndepărtarea de Sinele nostru luminos și la durere.
Mihai Talpos: – Ce proiecte interesante pregătești pentru toamna anului 2025, dar nu numai? La ce conferințe te vom putea vedea și unde?
Claudiu Popovici: – Mihai, sunt un liber profesionist care trăiește într-o societate care devine tot mai istovitoare, așadar prioritizez sănătatea fizică și mentală. Nu îmi propun să conferentiez cu public. Aceste evenimente vin prin urzeala îngerului păzitor!
S-au schimbat multe după pandemia de Covid-19. Oamenii sunt cu ochii pe influencerii online. Sunt siderat când îmi arată juniorii mei unii cu vizualizări cât sute de săli de conferință pline ochi, care se maimuțăresc sau spun niște inepții din care se auto-finanțează copios.
Pe mine încă mă blochează smerenia că nu știu aproape nimic și că mă aflu mereu pe calea descoperirii, deci cum aș putea afirma public ceva care să fie Adevăr?! (Pe de altă parte, sunt extrem de bun în a-mi sfătui clienții aflați în starea mea!) M-am pus acum pe treaba să am o prezență online consistentă, în reprize scurte, ca să nu îndepărtez publicul malformat de “tik tok-uri”. O să încerc să dau oamenilor de gândit prin postări. Iată … sala de conferințe a prezentului și viitorului imediat!
Mihai Talpos: – Și ca să încercăm a finaliza acest plăcut dialog într-o manieră neobișnuită, așa cum îți place ție să faci lucrurile, îndrăznesc să te provoc la un exercițiu de imaginație. Presupune că ar veni la tine chiar Dumnezeu și ți-ar spune că se pregătește să te cheme la El dar că, înainte de aceasta, îți va da șansa să organizezi o ultima conferință, “conferința vieții tale”. Dacă ți s-ar întâmpla așa ceva, care ar fi tema pe care ai alege-o pentru acea conferință?
Claudiu Popovici: – Ooo, sunt atât de curios de cum va fi momentul acela în care Dumnezeu mă cheamă, ca să văd dacă tot ce știu despre El, despre “viață” și despre “moarte” este adevărat! (îl parafrazez puțin pe Dalai Lama). Vezi tu, pentru un om care nu își propune teme pentru viitor, îmi dai o provocare mare. Pot răspunde cu mintea pe care o am momentan, fără Lumina inspirației din acel “viitor” al discursului: Aș vorbi despre iluzia lui “cine mi-s io în lumea asta” în contextul în care suntem niște organisme pluricelulare folosite de Dumnezeu să ne implanteze un spirit călător, care trebuie să învețe niște lecții pe care majoritatea covârșitoare nici nu încercăm să le aflăm, cuprinși fiind de febra “performanței”, importanței sociale și acumulării materiale, de fapt purtând frica sărăciei și respingerii.
Mihai Talpos: – Îți mulțumim mult pentru amabilitatea de a răspunde întrebărilor noastre și îți dorim mult succes în continuare.
Sursa imaginilor: arhiva personală & https://www.youtube.com/watch?v=BjO4B3dTX6s
