Antreprenor, profesor universitar, scriitor, trainer și consultant de afaceri Sebastian Văduva este absolvent al Facultății Cleveland State secția Marketing și Case Western Reserve MBA.
A lucrat și colaborat timp de 25 ani cu instituții de învățământ de prestigiu din țară și străinătate, precum: Universitatea Akron și ASE București, dar și cu companii de succes din domeniul IT cărora le-a pregătit (cu pricepere) personalul (Endava, SoftVision, Yonder etc), și nu în ultimul rând a fost Decan al Griffiths School of Management, din cadrul Universității Emanuel din Oradea, între anii 2005 – 2016.
Sebastian Văduva își asumă, cu mult devotament, toate rolurile pe care viața profesională i le oferă, iubește spiritul comunitar și dezvoltă, an de an, proiecte diverse și interesante, dar care au (toate) un numitor comun: pasiunea pentru educație.
Îi mulțumim lui Sebastian Văduva că a avut amabilitatea să răspundă, pentru cititorii Paginii Sociale, întrebărilor noastre, care își propun să fie o succintă (dar interesantă) incursiune în povestea de succes a unui om care a demonstrat că țara tuturor posibilităților poate fi oriunde, mai exact acolo unde îți propui tu să faci succes.
Mihai Talpoș: – Cunoscându-te de mulți ani, te-aș caracteriza (la începutul dialogului nostru) printr-o afirmație oarecum năstrușnică, și anume: “Dacă nu știți cât de măreață și frumoasă este țara în care trăiți (România), știu eu pe cineva care vă poate explică: Sebastian Văduva!” Lăsând glumă la o parte, spun cu asumare că cunosc puțini români care să vorbească atât de frumos despre țara lor, cu precădere străinilor și chiar mai mult decât atât, să fie, peste tot pe unde viața îi poartă, adevărati ambasadori pro-bono pentru țara lor natală. Așadar, prima întrebare ar fi aceasta: De unde dorința ta neostoită de a promova România, prin toate mijloacele de care dispui? Se leagă oare, această dorința, de sentimentele nutrite în anii petrecuți departe de țară, mai exact în Statele Unite ale Americii?
Sebastian Văduva: Este o combinație între faptul că am trăit 15 ani în Statele Unite ale Americii, unde mi s-a “aprins” dorul de România dar, poate chiar mai mult decât atât, dorința mea de a face lucruri bune pentru țara mea se leagă și de credința mea creștină, care vorbește despre responsabilitatea pe care fiecare om o are față de îmbunătățirea nației în care s-a născut. Cred că am o chemare să îmi infrumusetez țara, să fac cât de mult bine pot, pentru viitorul ei. Primul pas este acela de a nu-ți vorbi țara de rău, apoi e acela de a găsi punctele pozitive ale existenței românești si mai apoi e acela de a clădi pe acele puncte pozitive.
Mihai Talpoș: – Când și în ce context ți-ai dat seama că majoritatea problemelor cu care societatea de astăzi se confruntă țin, de fapt, de educație?
Sebastian Văduva: – Am văzut, în propria mea viață, că educația a fost cea care m-a transformat și m-a ajutat nespus de mult în dezvoltarea mea personală, pe toate planurile. Fiind pasionat de istorie, am putut vedea și din cărțile de istorie, pe care le citesc cu plăcere atunci când am timp, că soluția principală de evoluție a umanității a ținut (întotdeauna) de educație.
Cred foarte mult în educație continuă, dezvoltată pe principiul bine-cunoscut, și anume acela că “omul cât trăiește învață!”. Această educație continuă ar trebui să înceapa după educația formală inițială și să se desfășoare pe tot parcursul vieții, atât în context profesional cât și personal, având ca scop actualizarea cunoștințelor, dobândirea de noi competențe, adaptarea la schimbările de pe piața muncii sau reorientarea carierei. Vedem cu toții că acest ultim punct, al reorientării profesionale, devine unul foarte important în contextul modificărilor societale ce au loc sub influența proliferării fără precedent a tehnologiilor inovatoare.
Mihai Talpoș: – Care sunt, după părerea ta, principalele probleme cu care se confruntă educația modernă în general și educația din România, în special?
Sebastian Văduva: – Prima problemă, din punctul meu de vedere, este aceea legată de lipsa de experiență practică a profesorilor (valabilă pe plan internațional). A doua problemă se leagă de o constatare care poate fi dureroasă pentru unii și anume aceea că învățământul finanțat de stat devine o birocrație și nu un act concentrat majoritar pe transmiterea de cunoștințe și know-how. Așadar, vrând, nevrând, forțați de împrejurări formale exagerate, dascălii devin birocrați în loc să rămână îndrumători eficienți pentru copii, elevi și studenți. A treia chestiune, dacă e să vorbim și despre România, la modul particular, este cea legată de subfinanțarea sistemului de învățământ. Putem vedea această subfinantare deopotrivă în starea multor școli din România (a clădirilor în sine) dar și în salariile mici pentru care încă … o bună parte dintre profesorii și dascălii români … trebuie să își desfășoare activitatea. De asemenea, efectele acestei subfinantari se pot vedea cu ușurință și în starea și dotarea laboratoarelor sau a centrelor de cercetare din universitățile românești, care sunt – în continuare – net inferioare celor din țările “civilizate” ale lumii, care consideră, la modul real, educația o prioritate.
Mihai Talpoș: – Ce rol crezi că a jucat educația în povestea ta (personală) de succes? Atât pe tărâm American cât și în România?
Sebastian Văduva: – Din punctul meu de vedere, am beneficiat de cea mai aleasă formă de educație posibilă, pentru că am avut … în primul rând … mentori și nu doar profesori. Spre exemplu, primul meu mentor a fost mama mea și după aceea, în special în Statele Unite ale Americii, am avut parte de oameni care au investit în mine, și în spațiul formal, universitar, dar și în spațiul informal, găzduit de biserică.
În România am avut de asemenea șansa de a cunoaște oameni care să mă inspire și chiar mai mult, aici am găsit și o rigurozitate aparte, pe care am apreciat-o mult și care m-a ajutat, în special în ceea ce privește științele exacte.
Mihai Talpoș: – Poate fi atins succesul, în orice țară și în orice domeniu, bazându-te doar pe forțele proprii?
Sebastian Văduva: – Absolut da! Cred că omul, bineînțeles cu ajutorul lui Dumnezeu, poate să ajungă la succes în ciuda împrejurărilor. E clar că unele sisteme înlesnesc succesul mai bine decât altele. Fără a nominaliza o țară anume, aș spune că se pot găsi cu ușurință, depotrivă oameni săraci în țări bogate și invers.
În cazul meu, la scurtă vreme după ce am ajuns în Statele Unite am fost părăsiți de tatăl nostru, când eu eram la vârsta de 12 ani și lăsăți într-o zonă foarte săracă. Nu cunoșteam nici limba și nu aveam nicio perspectivă clară. Cu ajutorul bunul Dumnezeu însă, și prin multă muncă, am reușit să ieșim din situația critică în care ne aflam, să ne cumpărăm o casă și să îmi termin pregătirea universitară. Toate acestea au fost posibile în primul rând pentru că nu mi-am plâns de milă, găsindu-mi totodată curajul necesar pentru a intra în antreprenoriat și a merge mai departe.
Mihai Talpoș: – Cât de importantă a fost credința în Dumnezeu în devenirea ta ca antreprenor de succes, profesor, scriitor și câte și mai câte?
Sebastian Văduva: – Vitală. Fără credința mea în Dumnezeu nu aș fi cine sunt astăzi și nu aș avea nici motivația și nici puterea să fac ceea ce fac. Credința creștină este temelia optimismului, este temelia hărniciei și în special a capacității de a depăși lucrurile negative care se întâmplă în viață. Pentru mine personal, dictonul vieții mele este: „nu te lasă biruit de rău, ci biruiește răul prin bine”.
Credința mea m-a inspirat și pentru a scrie cea mai recentă carte: „Trăsăturile și tentațiile oamenilor de succes”, unde fac un paralelism între trăsăturile necesare pentru a avea succes în viață și ispitele care ne pândesc pe toți.
Mihai Talpoș: – Ce proiecte interesante pregătești pentru România, dar și pentru comunitățile de români din diaspora, care știu că sunt … de mulți ani … în atenția ta constantă?
Sebastian Văduva: – Primul proiect pe care l-aș menționa ar fi cel intitulat “Întoarce-te române”, un proiect care își propune să faciliteze repatrierea unui procent de aproximatov 10% din românii din diaspora. Chiar dacă mi-ar place să se întoarcă toți românii, sunt conștient că au familii și un rost deja făcut în occident și nu cred că e nimic greșit în a locui în afara țării. Exemplu: am cinci frați și surori care la rândul lor au peste 20 de copii și cu toții locuiesc în Statele Unite ale Americii. Nu cred că se vor întoarce înapoi în România, deși inimile lor vor continua să bată pentru cauzele românești. Revenind la cele 10 procente de români care pot să se întoarcă, în primul rând mi-aș dori să revină ca și antreprenori și investitori dar și ca manageri de top. Cred că ei pot transfera unele bune practici occidentale, o anumită etică a muncii și multe oportunități de business, care să ajute economia românească.
Pentru România lucrez la un proiect intitulat arhaic: “Popa și dascălul”. În contextul secolului XXI, în care tehnologia ne dezumanizează, avem nevoie de o clasa specială de oameni, care să ne învețe și să ne aducă aminte ce înseamnă să fii om începând cu aspecte ce țin de caracter, după aceea cu creativitate, comunicare și cu colaborare. Ideea este să încurajăm în țara noastră vechiul nucleu societal pe care România s-a bazat încă din timpuri străvechi și anume: preotul și dascălul, adică oamenii care să se ocupe de nevoile spirituale, intelectuale și comunitare. Detaliez toate acestea într-un podcast pe care l-am postat recent și pe care, cu bucurie, vi-l pun la dispoziție pentru cititorii Paginii Sociale.
Mihai Talpoș: – Îți mulțumim mult pentru amabilitatea de a răspunde întrebărilor noastre și îți dorim mult succes în continuare.
