La Herodot aflăm că Geţii au fost cei mai viteji din Traci
Şi se mai ştie că Romanii lor le spuneau – „Eroii Daci”.
C-au fost deosebiţi în toate mereu şi felul lor de-a fi
A fost destin al devenirii şi-n a trăi, şi-n a muri.
A timpului sacră cunună lor li se-nchină pe vecii,
Celestei dăruiri de sine, ce cu tot suflul inimii,
S-au consacrat să fie liberi şi au luptat pentru-al lor vis,
Cum n-a-ndrăznit să lupte nimeni pentru al lumii Paradis.
Ei, mari stăpâni ai existenţei, milenii de-au trecut şuvoi,
Ne copleşesc şi azi în vise, în inimi sunt şi azi cu noi.
Popor al păcii şi luminii, dintr-o istorie de-apoi,
Ca rătăcirea din suspine, c-un ocean spălat de ploi,
Ce ne vorbeşte veşnicia pe timp de pace şi război,
De daci ea una doar ne spune, c-au fost eroi printre eroi.
Şi-adânc ascunde în cenuşă, de ce ascunde – nu mai ştim,
Dar cât de bine-ar fi să fie prin timpul lor să mai păşim,
Să ne convingem înc-o dată şi să-i convingem pe toţi cei
Ce nu cred că a fost poporul divinizat de marii zei.
Că în Carpaţi au născut slava şi-n Dava Getica de veci,
Au făurit lumini în cale-a civilizaţiilor poteci.
Trecutul lor e plin de glorii, trecutul lor e plin de vis
Şi de măreţele istorii ce-n multe suflete s-au scris.
Aprinzând căi până la stele, cu rugăciuni printre tăceri,
Ei reuşeau sa stoarcă timpul de întuneric şi dureri.
Şi curajoasele lor inimi luptând, tot cerul înălţând
Pe calea sfântă-a nemuririi, datina sacră făurind,
Ce scrisă a rămas cu stele, cu Universul de lumini,
Cu veşnicia devenirii pe-a undei timpului ruini.
Şi Dumnezeu din ‘nalte ceruri, pe ei să fie i-a ales
Dintre cei muritori cu stele să însoţească al lor mers.
Popor măreţ, născut în glorii, popor al timpului stăpân,
Popor ce şi-a croit avântul desăvârşitului destin.
Civilizaţie solemnă, leagăn întregii omeniri,
De nedescrisă închinare şi-aport măreţei deveniri.
Martor ne este Creatorul ce arde stelele-n tăceri,
Martor ne este existenţa, cu-ale ei veşnice dureri.
–––-
Sursa imaginii: https://www.culturefrontier.com/herodotus/
