AcasăTeologie & spiritualitateActualitatea religioasăActualitate religioasă | Sfânta Mănăstire Rohița și-a serbat hramul - Sfântul Acoperământ...

Actualitate religioasă | Sfânta Mănăstire Rohița și-a serbat hramul – Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului

Astăzi, 1 octombrie 2025, de sărbătoarea închinată Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului, Mănăstirea Rohița, aparținând de Protopopiatul Lăpuș din județul Maramureș și-a serbat (ca în fiecare an) hramul.

În prezența unui numeros sobor de preoți, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Rohița, marcând prin adâncă slujire hramul așezământului monahal.

„Mănăstirea «Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului» din localitatea Boiereni, Țara Lăpușului, situată în vecinătatea Sfintei Mănăstiri Rohia, are o istorie străveche, lungă și zbuciumată. De altfel, nu se știe data exactă a întemeierii ei istorice. Se știe doar că la 1700 exista această mănăstire ca vatră sihăstrească în acest ținut și că la 1762, a dispărut odată cu cele 150 de mănăstiri și schituri. Au fost distruse de imperiul habsburgic în Transilvania, prin generalul Bukov. Construcțiile zidite au fost dărâmate cu tunurile, iar cele de lemn au fost incendiate și, uneori, sihaștrii sau călugării au refuzat să iasă din biserici și au ars odată cu bisericile lor, ca o mărturie a jertfei Bisericii Ortodoxe în această parte a României, Transilvania. Mănăstirea a fost reînviată în 1990. Locuitorii din această localitate au păstrat în tradiție evlavie față de loc [1].

Trebuie să ştim că acest praznic, al Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului, a început a se prăznui pentru o pricină ca aceasta: în zilele împăratului Leon cel Înţelept în Constantinopol, spre o duminică, făcându-se priveghere de toată noaptea în sfânta biserică Vlaherna a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, în întâia zi a lunii octombrie, şi mulţimea poporului stând înainte, ca la patru ceasuri de noapte fiind, Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos şi-a ridicat ochii în sus împreună cu ucenicul său, Fericitul Epifanie, şi au văzut pe Împărăteasa cerului, pe ocrotitoarea a toată lumea, pe Preasfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu, stând în văzduh şi rugându-se, strălucind cu lumină şi acoperind pe popor cu cinstitul său omofor, înconjurată de oşti cereşti şi de mulţime de sfinţi, care stăteau în haine albe cu cucernicie împrejurul ei; din care doi erau mai aleşi, Sfântul Ioan înaintemergătorul şi Evanghelistul Ioan. Iar cele cu umilinţă graiuri ale rugăciunii ei către iubitul său Fiu şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos, acestea s-au auzit: „Împărate ceresc, primeşte pe tot omul cel ce Te slăveşte pe Tine, şi cheamă în tot locul preasfânt numele Tău; şi unde se face pomenirea numelui meu, acel loc îl sfinţeşte, şi preamăreşte pe cei ce Te preamăresc pe Tine, şi pe cei ce cu dragoste mă cinstesc pe mine Maica Ta. Primeşte-le toate rugăciunile şi făgăduinţele şi-i izbăveşte din toate nevoile şi răutăţile”. ştiind şi noi pe solitoarea şi pe acoperitoarea noastră, să năzuim către dânsa cu umilinţă strigând: „Acoperă-ne pe noi cu acoperământul tău, Preasfânta Fecioară, în ziua răutăţilor noastre; acoperă-ne în toate zilele noastre, iar mai ales în ziua cea rea când sufletul de trup se va despărţi, de faţă să ne stai întru ajutor, şi să ne acoperi pe noi de duhurile cele rele din văzduh, cele de sub cer, şi în ziua înfricoşătoarei judecăţi, să ne acoperi pe noi întru ascunsul Acoperământului tău” [2].

Bibliografie:

[1] Sursa: https://www.gazetademaramures.ro/acoperamantul-maicii-domnului-hramul-manastirii-rohita-27465

[2] Sursa: https://www.calendar-ortodox.ro/luna/octombrie/octombrie01.htm


Sursa imaginii: – Arhiva personală a Pr. Călin Pop – Urișor, jud. Cluj