Arta rămâne unul dintre cele mai prețioase repere ale identității noastre, iar promovarea ei în România este nu doar o datorie culturală, ci și o investiție în viitor. Prin artă, tinerii descoperă sensibilitate, creativitate și echilibru, învață să își exprime emoțiile și să își construiască personalitatea. În același timp, sprijinirea și valorificarea artistică înseamnă păstrarea vie a tradițiilor, a patrimoniului cultural și consolidarea imaginii noastre ca națiune care respectă și cultivă frumusețea. Fie că vorbim despre muzică, teatru, pictură sau sculptură, arta are puterea de a uni generații și de a forma comunități, devenind un pilon esențial pentru educație și dezvoltare socială.
Asociația Centrul de Arte Vizuale „Transilvania Art”, fondată de Dan Jude, își propune să promoveze și să faciliteze – pentru cât mai multe persoane – contactul direct cu arta adevărată, indiferent că vorbim despre pictură, sculptură, tradiții, muzică sau film. O misiune pe care fondatorul o duce mai departe cu multă dedicare, în ciuda obstacolelor întâlnite în realizarea proiectelor.
Haideți să descoperim cine este Dan Jude și ce înseamnă această asociație pentru Cluj-Napoca și pentru România?
Mirela Sinca: În primul rând, cum a luat naștere această asociație?
Dan Jude: Asociația a luat naștere inițial la Brașov, pentru că acolo aveam o mică fabrică de mobilă și stăteam destul de mult în oraș. Mai târziu, am transferat-o la Cluj, după ce am închis acea societate comercială. Ideea a pornit din dorința de a sprijini atât tinerii artiști, cât și artiștii consacrați din diverse domenii ale artelor vizuale: pictură, sculptură, film, teatru, dans și altele.
Mirela Sinca: Am înțeles că și tu ești pictor.
Dan Jude: Da, sunt pictor, chiar dacă am doar o pregătire de bază la Școala de Arte. Însă am încercat să organizez și să promovez artiștii profesioniști, cei care trăiesc efectiv doar din pictură. Mulți nu sunt profesori la școli sau universități, ci își câștigă existența exclusiv din ceea ce creează.
Mirela Sinca: Din câte știu, promovezi mult tinerii, mai ales pe partea de film.
Dan Jude: Exact. Pe partea de film lucrăm mult cu tinerii. Organizăm tabere în care ei pot descoperi ce înseamnă producția unui film, ce roluri există și unde s-ar potrivi: actor, cameraman, regizor etc. Îi încurajăm și le oferim inclusiv mici roluri de figurație sau figurație specială, cu câteva replici.

Mirela Sinca: Am văzut că ați realizat filme tematice importante și chiar documentare. Chiar un material de tip „docu-dramă” despre Avram Iancu.
Dan Jude: În general, colaborăm foarte bine cu Papa Pictures, o casă importantă de producție de film de la București, fondată de celebrii actori Alin Panc și Sandu Pop. Ei produc filmele, iar Asociația are o contribuție importantă în promovarea și distribuirea lor. Ne-am asociat, inițial, pentru a putea organiza taberele de film despre care spuneam. La Avram Iancu, Asociația a avut o implicare majoră. A fost, de fapt, prima „docu-dramă” produsă în România – un documentar combinat cu scene artistice. Nu s-a mai realizat așa ceva până atunci, până la acel moment.

Mirela Sinca: Faceți aceste filme mai ales pentru tineri sau pentru că în cinematografia românească lipsesc astfel de producții?
Dan Jude: Ambele. Tinerii învață altfel vizionând un film – nu pun mâna pe carte așa de ușor, dar dacă văd un film în care apar profesori de istorie ce comentează evenimentele, atunci procesul devine mai atractiv și mai ușor de asimilat. Avram Iancu a fost primul, dar pregătim și o serie de cinci „docu-drame”: Simion Bărnuțiu, Vlad Țepeș, Iancu de Hunedoara și altele.
Mirela Sinca: Unde pot fi vizionate aceste filme?
Dan Jude: Au fost prezentate în mai multe orașe, inclusiv la Alba Iulia și Cluj-Napoca. Apoi le-am încărcat pe YouTube, accesibile pentru toată lumea. Între timp le-am retras, pentru că dorim să finalizăm întreaga serie și apoi să încercăm o colaborare cu Ministerul Educației, astfel încât să fie proiectate în școli.
Mirela Sinca: Întâlniți obstacole în acest sens?
Dan Jude: Obstacolele financiare sunt cele mai grele. Niciodată nu am primit bani publici. Am avut doar câteva sponsorizări din partea unor firme private. La fel și cu taberele de pictură – inițial le-am făcut pe banii mei, apoi am găsit sponsori care ne-au sprijinit: Lecom Birotica Ardeal, care ne-a oferit întotdeauna vopsele și culori, Pigna România, Neocom International și câțiva alții. Din păcate, sponsorii pentru cultură sunt greu de găsit. Mulți preferă să susțină spitale sau SMURD-ul, ceea ce e foarte bine, dar uită că și arta înseamnă sănătate – ea vindecă sufletul și contribuie la echilibrul societății.
Mirela Sinca: De ce crezi că e atât de greu să găsești sponsori pentru cultură?
Dan Jude: În primul rând, mulți antreprenori nu știu că pot direcționa legal 20% din impozit spre sponsorizări. Apoi există prejudecata că arta nu este o prioritate. Dar eu cred că este la fel de importantă ca sănătatea, pentru că prin filme și proiecte culturale tratăm niște „boli” sufletești, oferim alinare și dezvoltare. Dacă ar exista mai multă deschidere, s-ar face enorm de mult bine societății.

Mirela Sinca: Cum e o zi obișnuită pentru tine?
Dan Jude: Încerc să îmbin activitățile comerciale cu cele ale asociației, dar mă dedic mult timp acesteia. De exemplu, recent am avut trei săptămâni de filmări continue, în care m-am ocupat de producție și organizare. În fiecare an facem măcar câte un film – anul acesta vrem să continuăm cu Simion Bărnuțiu și Vlad Țepeș.
Mirela Sinca: Știu că organizați și tabere de pictură internaționale.
Dan Jude: Da, am organizat până acum trei ediții: în 2016, 2018 și 2023. Au participat pictori profesioniști din Coreea de Sud, Ucraina, Polonia, Serbia, Macedonia, Ungaria și Franța. La ediția din 2023 a venit chiar un profesor de la Facultatea de Arte din Coreea de Sud, precum și artiști foarte apreciați din țările vecine.
Mirela Sinca: Anul acesta ce proiecte mai aveți?
Dan Jude: Am încercat să organizăm din nou o tabără de pictură, chiar am depus un dosar la Primăria Municipiului Cluj-Napoca, dar am fost respinși pe motiv de punctaj insuficient. Ideea era să aducem artiști internaționali care să picteze zone din Cluj, iar la final tablourile (câte două donate de fiecare) să rămână Asociației, pentru expoziții permanente. Din păcate, fără sponsori nu s-a putut. Totuși, am reușit să finalizăm un alt proiect – o comedie science-fiction cu extratereștri, realizată de Alin Panc și Sandu Pop, unde Asociația a fost partener principal.
Mirela Sinca: Cum e situația spațiilor pentru artă în Cluj?
Dan Jude: Foarte grea. Există câteva galerii private mici, dar orașul duce lipsă de o galerie serioasă, dedicată artiștilor. În trecut exista Galeria Artiștilor Plastici din Piața Unirii, dar spațiul a fost retrocedat. Era un loc unde clujenii veneau să admire și să cumpere artă. Acum nu mai există așa ceva.
Mirela Sinca: Ce mesaj ai transmite celor interesați de artă?
Dan Jude: Îi încurajez să meargă la expoziții și să caute contactul direct cu arta, dar, din păcate, în Cluj-Napoca există doar muzeul. Nu există o piață organizată, o galerie unde să se poată cumpăra artă. Eu mi-am dorit un spațiu tip cafenea culturală, unde oamenii să poată savura o cafea și, în același timp, să admire și să achiziționeze tablouri. Din păcate, nu am găsit încă sprijin pentru asta.
Mirela Sinca: Ce îți dorești pentru viitor?
Dan Jude: Să putem organiza mai multe tabere, expoziții și evenimente, să ajutăm artiștii să se promoveze, dar și publicul să descopere frumusețea și valoarea artei. Avem multe proiecte interesante și ne dorim colaborări pentru a le realiza. România este o țară extraordinar de frumoasă, pe care o promovăm inclusiv prin aceste tabere internaționale. De exemplu, sculptorul din Bulgaria invitat anul trecut a rămas încântat de Transfăgărășan și de locurile vizitate, iar acum revine des, cu familia.
Mirela Sinca: Îți doresc mult succes și sper ca, la următoarea noastră întâlnire, să putem vorbi despre multe alte proiecte noi finalizate și despre mai multă deschidere a publicului și a sponsorilor pentru a sprijini cultura.
Promovarea artei în România nu înseamnă doar susținerea unor artiști, ci sprijinirea unei întregi societăți care are nevoie de frumusețe, sensibilitate și creativitate. Prin fiecare tabără, expoziție sau film realizat, Asociația Centrul de Arte Vizuale Transilvania Art reușește să aducă mai aproape de oameni puterea vindecătoare și educativă a culturii. Într-o lume în care ritmul cotidian ne copleșește, arta rămâne refugiul care ne amintește cine suntem și cât de important este să investim în suflet. Iar dacă vom învăța să sprijinim mai mult astfel de inițiative, vom descoperi că nu doar artiștii au de câștigat, ci fiecare dintre noi, ca parte a unei comunități mai unite și mai bogate spiritual.
Nota redacției: Mulțumiri speciale se cuvin actorilor Alin Panc și Sandu Pop pentru facilitarea dialogului ce a dus la realizarea acestui material.
Sursa imaginilor: – arhiva personală a lui Dan Jude și a Asociației Centrul de Arte Vizuale „Transilvania Art”.
Sursa materialului video: https://www.youtube.com/watch?v=-Ud2hbL1Vok



