În seara blândă cade un val de stele,
Pe drumuri vechi s-aude-al pașilor ecou
Din frunza toamnei curg povești rebele
Și focul mi se aprinde-n inimă din nou
Îți văd mereu în suflet ochii
Ca două stele care mă călăuzesc
Sunt far pentru întregul cer al vieții
Și sunt lumina pentru care mă trezesc
Căci ochii tăi sunt cerul și abisul,
Iar lacrimile tale – perle de cristal
Sunt stele care îmi ghidează visul
Emoții care mă îmbrățișează ca un val
Pe mal de timp se sparg tăcute ore
În scoici de liniște cu miez de glas
Dar tot ce văd în suflet sunt doar ochii
Care mă fac să nu am liniște și nici răgaz
Sub felinarul vieții, umbrele se-mbină
Țesând pe caldarâm un dans ușor
Cuvintele se-arată în lumină
Iar clipa, strânsă-n palme, pleacă-n zbor
Și-atunci ascult orașul cum se freamătă
Ca-ntr-un ceasornic vechi și somnoros
Și-aș face orice să-ți aud iar glasul
Șoptindu-mi vers romantic și duios.
Și-aș da oricât să-ți văd iar ochii
Cum strălucesc atunci când mă privesc
Și-aș vrea să te aud măcar odată
Șoptind-mi tandru și romantic: ”Te iubesc”
Dar tot ce-aud e numai vântul
Ce se oprește să asculte al meu plâns
Iar gândul scrie-n aer pentru tine
Un vers cu nume încă ne găsit
Autor: Andrei Nistor
Credit foto: ID 2238131 ©
Olgalis | Dreamstime.com
