Un dascăl spiritual avea mai mulți învățăcei care se adunau la casa învățătorului, în fiecare dimineață, pentru a se adăpa din cunoștințele sale despre viață și moarte. Într-una dintre zile învățăceii veniseră în număr mare și așteptau în liniște începerea prelegerii.
Învățătorul stătea în fața lor și tocmai se pregătea să rostească primele cuvinte, când o pasăre s-a așezat pe pervazul ferestrei și a început să cânte. După zece secunde, pasărea s-a oprit din triluri și-a luat zborul spre arborii din apropiere. Calm, învățătorul și-a adunat cărțile de înțelepciune și, întorcându-se spre elevi, a zis:
– Domnilor, asta fost lecția de astăzi. S-a terminat!
Tâlcuire:
“În plan anagogic, omul conține natura și nu natura îl conține pe om, așa cum se crede în zilele noastre. Perenitatea speciei umane ține de capacitatea omului de a percepe, de a gândi, de a simți unitatea sau de a rupe legăturile cu natura, distrugându-și astfel propriul echilibru, prin distrugerea unei armonii pe care nu o va putea înlocui cu nimic.
Numărătoarea inversă a început. “Chiar de-ai goni-o cu furca, natura se întoarce în galop!”, spunea Horațiu.
Vorbele celebrei inscripții din Sais sunt perfect valabile: “Natura este tot ce este, ce a fost și ce va fi, și vălul ei încă n-a fost luat de niciun muritor”. După cum ne învăța Iuvenal, că “nimeni nu a atins dintr-o dată adâncimile josniciei” așa și omul … a avut o evoluție gradată în distrugerea relațiilor cu natura și neglijarea legilor date de Dumnezeu pentru armonia Universului, neștiind că, de fapt, se îndepărtează de el însuși.” (Dorel Vișan)
Sursa informației: Dorel Vișan, 2019, Cine-i păzește pe paznici? Gânduri de zi și de noapte, Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca
Sursa imaginii: https://www.formula-as.ro/2022/04/29/o-vrabie-pe%E2%80%88pervaz/
