Fiind la un moment dat bolnavă, m-am programat la un medic homeopat. Deoarece am avut și alte lucruri de rezolvat, eram cu vreo două ore înainte, gata de a plecat spre cabinet; mai precis, în stația de autobuz. Îmi puneam intens întrebarea: “să mă duc acum, poate medicul să mă primească mai repede?” Am făcut pentru aceasta apel la îngerul meu păzitor.
Și fiindcă autobuzul trebuia să sosească, mi-am ridicat privirea din pământ și chiar deasupra mea am zărit un afiș enorm, pe care scria, cu litere mari: “Tot înainte!” În aceeași clipă a ajuns și autobuzul, așa că am ascultat îndemnul citit și am urcat. Ajunsă la destinație, mi-am pus, din nou, neîncrezătoare, aceeași întrebare: “să mă duc acum, poate medicul să mă primească mai repede?”
Mă aflam în fața unui bloc de zece etaje, la parterul căruia se găseau mai multe cabinete. Exact atunci, din interiorul blocului care era prevăzut cu interfon, a ieșit o persoană și mi-a spus: “Intră!”
Eram într-o stare plăcută de relaxare, întrebarea care îmi venea în minte era, de altfel, printre puținele gânduri pe care le aveam. Și am intrat. Pe prima ușă din stânga, am văzut numele medicului la care eram programată, dar pe care nu îl cunoșteam.
Am intrat în sala de așteptare tocmai când se deschisese și ușa de la camera medicului. Văzându-mă, m-a invitat înăuntru. I-am spus despre ora la care trebuia să vin, iar el, foarte mirat, a descoperit că nu eram trecut în agenda sa. În plus, nici nu era homeopat ci medic alopat.
M-am întrebat, oarecum bulversată: “Ce se petrece?”, iar răspunsul nu a întârziat să apară. Doctorul a văzut că erau neconcordanțe și mi-a spus că la același parter, chiar în apartamentul din fața ușii pe care am intrat eu, mai era un cabinet homeopat, doar că medicul nu-și pusese încă plăcuța cu numele său și cu orarul.
I-am mulțumit și am ieșit. Chiar în momentul în care am ajuns în holul blocului, ușa de la respectivul cabinet s-a deschis, iar o persoană în halat alb m-a întrebat: “Aveți programare aici?” I-am răspuns simplu: “Da!”
La începutul consultației am aflat că la ora la care “eram programată”, el trebuia să plece din oraș. Era deci foarte bine că am ajuns mai repede.
În încheiere, menționez că afecțiunea de care sufeream și pe care nu reușisem să o tratez cu succes la mai mulți doctori la care fusesem în cursul a aproximativ doi ani, a dispărut prin tratamentul pe care l-am primit atunci, în doar două săptămâni. Iată cât este de important este să recunoști și să ții cont de ajutorul îngerului păzitor.
Nu e târziu niciodată să ne reîntoarcem fața către îngeri, căutându-i în inima noastră și ascultându-le vocea reverberând în ea. Dragostea noastră pentru ei trebuie să se manifeste mai mereu. Fiindcă ceea ce ne apropie cel mai mult de îngeri este dragostea. Atunci când iubim, ființele angelice ne îmbracă în puful aripilor lor, luminându-ne sufletul și îmbunătățind viziunea noastră asupra vieții și chiar viața însăși.
–––––-
Mărturie a Adelei-Nicoleta Sîmbotin
Sursa informației: Adela Nicoleta Sîmbotin, 2010, Jocul lui Dumnezeu, Editura Firul Ariadnei, București
Sursa imaginii: https://sdcason.com/guardian-angel-public-domain-catholic-painting/
