Comitetul Național Paralimpic (CNP), în parteneriat cu Federația Română de Alpinism și Escaladă (FRAE), anunță organizarea ediției 2025 a Campionatului Național de Para Climbing, competiție dedicată sportivilor cu dizabilități pasionați de escaladă și performanță. Evenimentul are loc în perioada 18–19 octombrie 2025, la sala Blokx Mureș, din Târgu Mureș (Strada Căprioarei nr. 2).
Un eveniment dedicat performanței și incluziunii
Campionatul Național de Para Climbing reprezintă una dintre competițiile de referință din calendarul paralimpic național, oferind sportivilor cu dizabilități oportunitatea de a concura într-un cadru profesionist, în proba Lead – Manșă.
Toate clasele sportive pot participa, iar intrarea publicului este gratuită, cu acces restricționat pentru persoanele neacreditate.
Participarea este deschisă sportivilor: legitimați la cluburi afiliate la CNP și cu taxele achitate la zi; înregistrați în baza de date CNP; cu experiență minimă de 6 luni de escaladă și nivel de cel puțin 5b; care au împlinit 14 ani până la finalul anului 2024.
––
Sursa imaginii și a informației: https://www.paralimpicromania.ro/campionatul-national-de-para-escalada-2025-la-targu-mures-intre-18-19-octombrie/



