O vrăbiuță mică, de fiecare dată când tunetul anunța furtună, se culca la pământ și își ridica piciorușele spre cer.
~ De ce faci asta?, a întrebat-o vulpea, curioasă.
~ Ca să ocrotesc pământul, care adăpostește atâtea și atâtea viețuitoare, i-a răspuns vrăbiuța. Tu îți dai seama, vulpeo, ce s-ar întâmpla dacă s-ar prăbuși cerul? Așa că, ridic picioarele ca să îl sprijin.
~ Și tu crezi că poți sprijini cerul acesta uriaș cu piciorușele tale prăpădite? întrebă din nou vulpea, total nedumerită.
~ Fiecare cu cerul lui, îi răspunse vrăbiuța. N-ai priceput nimic, vulpeo!, încheie vrăbiuța întristată.
Tâlcuire:
Dacă nu ești tu însuți înțelept, în zadar asculți un înțelept (Syrus).
–––––
Sursa informației: Dorel Vișan, 2019, Cine-i păzește pe paznici? Gânduri de zi și de noapte, Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca
Sursa imaginii: https://pixabay.com/ro/photos/pas%C4%83re-pas%C4%83re-moart%C4%83-moartea-gri-3549732/
