POESIS | O față fără chip

Sub cerul sur, fără de stele,
Se prăvălește noaptea pe asfalt
Și curg încet visele mele
Iar inima mi-e luată cu asalt

Un ultim vers de mine tors
Se stinge mut în zarea vieții
Un ultim cântec, fără rost
Apune încet în pragul dimineții

Văd ai tăi ochi ca de mărgele
Cum luminează foarte ”chic”
Dau să-ți întind brațele mele
Dar văd în umbră doar o față fără chip

Tu cine ești?
Și ce cauți în a mea visare?
Tu nu ești cea pe care-o vreau,
Pe-acel poetic mal de mare!

Știu că ești simplă fantezie,
Și nu ești parte-n poezie.
Ești doar un murmur trist și cenușiu
Un răcnet mut, ce strigă în pustiu

Păreai aleasa dintr-o mie
Un înger în a vieții melodie
Iubire, speranță, desfătare
Dar ești doar vis ce piere-n depărtare

În vara vieții erai Zâna
Pe care am căutat-o ani întregi
Erai și sufletul și bucuria
Erai lumina mea pe veci

De fapt, ești doar o închipuire
Zvâcnire într-un suflet stins,
Ce caută încă a ta iubire
Crezând, prostește, într-un vis

Nicicând n-am putut să fim doi
E mult prea mare golul dintre noi
Și niciodată n-am fost în furtună
Să trecem valul, s-atingem malul
Împreună.

Nu mă gândesc ce-ar fi fost dacă
Și nu visez la altă arcă
Torc doar un vers, fără cuvinte
Rămână-n inimi, să-ți aduci aminte.