Conform Organizației Mondiale a Sănătății, la fiecare 40 de secunde, în lume un om moare prin suicid, ceea ce înseamnă că peste 700.000 de oameni din întreaga lume mor, prin suicid, în fiecare an [1].
Adolescenţii sunt cei care recepţionează cel mai dramatic la toate formele de abuzuri, inclusiv la cele legate de maltratarea psihologică (ameninţare, umilire, marginalizare etc.). Abuzul psihologic de lungă durată pune deseori în pericol dezvoltarea psihică și morală a copilului și poate afecta serios starea de sănătate.
Pentru unii adolescenţi traumele psihice și abuzurile sexuale servesc drept motive pentru tentative suicidale și acte de suicid realizat. Specialiștii în domeniu au demonstrat că pentru copii și adolescenţi actele suicidale sunt provocate mai frecvent de conflicte de ordin personal-familial: cearta cu părinţii, frica de pedeapsă, dezonorarea și avertizarea în cazurile de încălcări penale sau administrative etc [1].
Prin prisma psihologiei ortodoxe, suicidul este – în primul rând – o problema spirituală, care poate fi rezolvată de credință și încrederea în Dumnezeu. Din punct de vedere creștin, gândurile legate de sinucidere sunt insuflate de diavol [2]. De aceea, fără ajutorul unui duhovnic experimentat și al unui psiholog ortodox, familiile afectate de astfel de teribile încercări nu vor reuși să facă față situațiilor complicate care pot să apară.
Pentru părinții care se confruntă cu astfel de provocări în relația cu copiii lor adolescenți, cu înclinații spre suicid, medicul și psihologul ortodox Konstantin V. Zorin a edificat principalele patru “semnale de alarmă” la care ar trebui să reacționeze părinții, atunci când aceștia sesizează schimbări nefirești în comportamentul copiilor lor. Acestea sunt următoarele [2]:
~ Copilul nu are prieteni. El aproape că nu comunică cu nimeni, nu este sincer cu părinții, e obișnuit să-și rezolve singur problemele și nu are încredere în nimeni. Atunci când îl doare ceva sau îi este frică, nu plânge, ci se închide în el.
~ Copilul nu este interesat de nimic. Este indiferent la toate: la mâncare, învățătură, distracții, oameni. Nu vrea nici măcar să facă mici prostioare. La întrebări el răspunde cam așa: “Mi-e totuna!”; “Normal!”. Poate împlini toate solicitările adulților, deoarece nu are dorințe proprii.
~ Copilului îi place să fie bolnav și născocește întotdeauna “boli groaznice”, încercând să demonstreze că dacă părinții îi sunt alături, îngrijindu-l, îi este mai ușor. Membrii mai mari ai familiei se obișnuiesc încet, încet cu bolile “închipuite” și nu le mai bagă în seamă. Atunci copilul încearcă să-i sperie pe adulți. Din păcate “moartea ca glumă” devine moarte reală.
~ Cel mai tulburător semnal: copilul își închipuie adesea cât de rău le va fi tuturor după moarte. Aceasta se desprinde din semnale ca atitudinea rezervată, mimica, teama de viitor, lipsa dorinței de a lua parte la planurile familiei ș.a. Adesea, o problemă sau o cauză minoră servește drept ultimă picătură.
Așadar, religia trebuie văzută că fiind una dintre căile cele mai eficiente de profilaxie a suicidului. Dogmele și ritualurile bisericești unesc foarte bine oamenii între ei. Teologia ajută deci oamenii, care sunt – prin definiție – ființe colective și sociale, să găsească o cale mai scurtă către “optimismul creștinesc”, singurul capabil să scoată adolescenții cu înclinații spre suicid din situațiile de criză în care aceștia se află.
Bibliografie:
[1] Zubenschi Ecaterina, 2024, Importanța cuvântului rostit în comunicare, Articol Internet, Sursa: https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/120-126_22.pdf
[2] Konstantin V. Zorin, 2006, Genele și cele șapte păcate capitale, Editura Sophia, București
––-
Sursa imaginii: https://news.ohsu.edu/2022/03/15/ohsu-researchers-find-startling-increase-in-suicide-attempts-by-pre-teen-children-nationwide
