În premeditarea propriului destin
Ai fi pierdută între două paranteze,
Marcată de-un stigmat
Ce n-ar mai îndrăzni să ancoreze
În rătăcitul Nistru
Sau durerosul Prut…
Și s-ar retrage dezarmat în Deltă
Cu șerpii insulari
Ce-au invadat pădurea…
Aiurea….
Insolenţa patriotică
S-a transformat în obsesiv cinism,
Din farmecul obișnuinţei
De-a fi din fașă subjugat
Și c-o mentalitate de argat,
Se naște-o cale-n delăsare complăcută
Cu lași, scăldându-se în propria latrină…
Carpaţii saltă-n avalanșe de rutină
Și teama, lamentată de ruină,
Te soarbe-ntr-un orgoliu crâncen
cu tremur evaziv…
Și periodic soarta ne readuce-ntr-un
anost civism,
Încărunţiţi sfâșietor și demascaţi
pe nicovala din snobism,
Loviţi c-un doliu negru
și de-un etern amar lacrimogen…
O întrebare ar mai fi:
Ce căutăm noi în lumină,
De mergem negreșit
În mult râvnit infern?
Sursa imaginii: https://www.cuvantul-ortodox.ro/tag/tara-mea/
