La fiecare început de noiembrie, România copilăriei mele mă fascina cu splendidul peisaj al “nopţii lumânărilor”.
De pe dealul casei bunicii mele priveam, fermecat, spre celălalt deal unde cimitirul devenea dintr-o dată o “mare” de luminiţe firave, care ardeau sfidând bezna şi adierile de vânt ce se încăpăţânau să le încerce tăria.
Înţelesesem încă de atunci, de la bunica mea, că acest obicei, al aprinderii lumânărilor speranţei, de „ziua mortilor”, reprezenta modul in care noi, cei vii, calauzim prin lumina lumanarilor sufletul celor ce nu mai sunt in drumul spre vesnicie.
Deşi oarecum “încurcat”, la acea vârstă, de incapacitatea de a-mi explica raţiunea pentru care “ziua morţilor” se sărbătoreşte, de fapt, noaptea, m-am mulţumit reţinând esenţa cauzalităţii demersului, atât de frumos explicată de către bunica mea, şi am continuat să mă bucur, an de an, de “feeria lumânărilor”.
Anii de după Revoluţia din 1989 mi-au demonstrat, însă, că, din raţiuni ce ţin de un “entuziasm molipsitor”, de sorginţi “celtico-consumeriste”, ziua morţilor, fie ea şi în toiul nopţii, poate fi mult mai mult decât mi-aş fi imaginat eu în copilărie.
Am aflat, aşadar, că nu mai este “trendy” să numim sărbătoarea luminilor speranţei drept “ziua morţilor”, ci “Halloween”.
Am descoperit, în acest context, că lumânările arzânde trebuie mutate de pe soclurile pietrelor de mormânt în bostani/ dovleci sculptaţi de o manieră cât mai hidoasă şi duşi în săli de petrecere, unde, costumaţi cât mai înspăimântător posibil, trebuie să petrecem până în zori, eventual daca se poate în vreun castel de-al lui Dracula.
Dacă la tot acest fenomen mai adaugăm şi numărul lumânărilor care rămân în ultimii ani neaprinse, pentru că cei care ar trebui să facă acest lucru au părăsit ţara, descoperim de ce “noaptea luminilor” mai are acum atât de puțină lumină.
Acum, atât dealul bunicii mele, cât şi mai bine de jumătate din dealul cimitirului vechi, sunt cartiere rezidenţiale, unde pe la geamuri de termopan atârnă câte un bostan sculptat cu grijă de mânuţe mici, româneşti, dar crescute în “spirit occidental”.
“Mituri exportate” fără voia noastră (Dracula) se întorc, de Halloween, sub forma unor costume hidoase, importate pe valute forte de către românii gata sa se lepede de tradiția lor, pe care o dau la schimb pe o tradiție de imprumut.
Am devenit, aşadar, un popor care suferă de mimetism. Ne aruncăm tradițiile care ne individualizează ca popor la lada de gunoi a istoriei, pentru a încerca sclipiciul occidental, convinși că vom intra astfel „în rând cu lumea”, când de fapt nu facem decât să devenim străini de noi înșine, de esența noastră bună și de ceea ce ne face unici. S-au dus nopțile de Sfântul Andrei, când granița dintre lumea celor vii și cea a morților devenea “mai subțire”, permițând spiritelor să circule. Acum e vremea familiei Addams, a oribililor monștrii, a lui Harry Potter, Spiderman, Batman sau Hulk.
Happy Halloween!
–––-
Autor: Mihai Talpoș; 2012; România, în prag de Halloween; sursa: https://buzznews.ro/romania-in-prag-de-halloween/
Sursa imaginii: https://amintirilemele.ro/hc/halloween-statele-unite-ale-americii
