La începutul anilor 1990, domnul Ceslav Ciobanu a fost Ministru al Privatizării în Republica Moldova. A avut parte de un mandat greu, într-un moment crucial pentru țară, aflată în tranziție de la o economie centralizată, la una de piață.
Ceslav Ciobanu este o personalitate de excepție, cu o carieră impresionantă în economie, diplomație și educație. A fost consilier al lui Mihail Gorbaciov, o poziție care i-a oferit o perspectivă unică asupra transformărilor geopolitice majore din spațiul post-sovietic.
A reprezentat Moldova ca ambasador în Statele Unite ale Americii, a publicat lucrări academice de referință și continuă să predea ca profesor universitar la Virginia State University, contribuind activ la formarea noilor generații.
Este un om care a influențat profund direcția economică și diplomatică a Republicii Moldova, iar acest interviu este o invitație la reflecție asupra unei vieți dedicate reformei, dialogului și construcției instituționale.
Sergiu Botezatu: – Domnule Ciobanu, vă propun să începem dialogul nostru privind puțin în urmă, la perioada în care ați fost Ministru al Privatizării, atunci când eu am avut onoarea și șansa să vă fiu consilier. De altfel, acei ani de colaborare profesională s-au transformat rapid într-o prietenie profundă, care durează până astăzi, atât între noi, cât și între familiile noastre, lucru pentru care vă sunt recunoscător. Așadar, care au fost cele mai dificile decizii pe care a trebuit să le luați în procesul de tranziție economică a Republicii Moldova și cum ați gestionat presiunile interne și externe de care ați avut parte?
Ceslav Ciobanu: – Dragă Sergiu, îți mulțumesc pentru această oportunitate de a re-vizita unele dintre cele mai importante, dar și provocatoare reforme pentru Moldova, aflată la începutul anilor ’90 ai secolului trecut la debutul unei tranziții incerte spre o economie de piață și spre o societate democratică, cu mari speranțe de integrare în familia europeană, dar și cu mari obstacole și multe necunoscute pe acest drum ascendent.
Piatra de încercare, cred, a fost privatizarea, schimbarea radicală a proprietății prin deetatizare și antrenarea întregii societăți în acest proces. Era cea mai mare încercare și ispită la acel moment, fără “caiete” sau “mape de parcurs”, fără experiențe și capital propriu. Studiam atent diferite modele implementate în Germania de Est după unificare, Polonia, Cehia și Ungaria, cu economii în tranziție mult mai avansate, cu infrastructuri dezvoltate, tradiții de cultivare a dreptului de proprietate de multe decenii.
Noi aveam doar o moștenire obscură a “trecutului glorios”, când Moldova era considerată drept “Livada URSS”, cu complexe agricole enorme specializate pentru o singură piață, cu câteva uzine avansate din complexul militar sovietic, marea majoritate concentrate în stânga Nistrului și conduse de așa-numiții “directori roșii” veniți din toate colțurile imperiului sovietic la “apelul partidului comunist” să “binecuvânteze” Republica Sovietică Socialistă Moldovenească.
Cel mai trist și provocator obstacol era mentalitatea societății, încă dominată de “marețele idealuri comuniste”, care s-au dovedit a fi efemere, de mituri precum “licoarea vine de la Răsărit”, de nostalgie pentru “viitorul luminos”, produse și servicii ieftine, medicină și educație gratuite, muncă “garantată” conform idealului comunist: “fiecare după posibilități, fiecăruia după necesități”…
Dar mai era și altceva: o dorință enormă de a schimba radical această situație precară și fără viitor. Era o generație tânără, care își dorea o altă soartă, având un potențial intelectual foarte bun, o educație performantă, adesea obținută în universități din Occident, așa cum a fost și cazul tău, Sergiu, și al multor alți tineri, care de fapt au asigurat masa critică a schimbărilor radicale.
Eram pe atunci consilier pe probleme economice și financiare, șef adjunct de cabinet la primul președinte al Moldovei, Mircea Snegur (1992-1994), venit recent de la Moscova, unde am făcut studiile la Universitatea Lomonosov, iar apoi am lucrat pentru Președintele Mihail Gorbaciov (1987-1991). Îmi era mult mai ușor și interesant să comunic cu reprezentanții acestei noi generații, să beneficiez de cunoștințele și profesionalismul lor în demararea procesului de privatizare, împreună cu alți colegi de-ai mei din acea perioadă romantică a reformelor. Eram la început de cale.
Desigur, un factor foarte important a fost asistența guvernului american (prin agenția de dezvoltare internațională – USAID), precum și a instituțiilor financiare internaționale (Banca Mondială, Fondul Monetar Internațional, organizațiile specializate ONU). Anume acestea au fost componentele succesului proceselor de privatizare. Am beneficiat pe atunci și de un enorm credit de încredere din partea societății. 90 la sută din cei care au primit bonurile patrimoniale le-au aplicat pentru privatizare, dorindu-și un viitor mai bun. Desigur, era imposibil de a asigura “dividende peste noapte” din acțiunile întreprinderilor privatizate, așa cum sperau participanții la privatizare. Aceasta nu s-a întâmplat nicăieri și, evident, nici în Moldova.
Au urmat, spre regret, turbulențe în viața politică, economică și socială. Clasa politică de la conducere s-a împotmolit în confruntări și interese meschine, uitând că reformele, odată începute, inclusiv privatizarea, trebuiau continuate, susținute prin politici consistente și mijloace financiare, duse la un sfârșit benefic și vizibil pentru toată lumea. Începutul anilor 2000 a readus nostalgicii comuniști și acoliții lor la putere pe valul dezamăgirii populației și al demagogiei retrograde. A intervenit și o pauză lungă în promovarea reformelor, în special a etapei a doua a privatizării, a lansării pieței de capital, Bursei de Valori, a infrastructurii credit-financiare etc… “Un pas înainte, doi înapoi”, vorba clasicului marxism-leninismului, caracteriza situația creată, la care m-am referit mai pe larg într-o serie de interviuri și articole, cum ar fi “Calea Europeană a Moldovei: învățămintele trecutului și priorități pentru viitor”, publicat în revista Academiei de Științe a Moldovei Economie și Sociologie (2011, nr. 2). Am avut și o prezentare la Centrul Internațional pentru Antrepriza Privată din Washington, D.C., la aceeași temă “Moldova’s European Transformation: Building Consensus for Democratic and Economic Reforms” (the Center for International Private Enterprise (CIPE) workshop, 17 March 2011), care, după câte mi s-a spus, a fost pusă și pe site-ul USAID.
Sergiu Botezatu: – Ați fost consilier al lui Mihail Gorbaciov într-un moment istoric pentru întreagă lume, în special pentru Europa de Est. Ce lecții personale și profesionale ați extras din această experiență unică?
Ceslav Ciobanu: – Cred că aceasta a fost una dintre cele mai importante perioade pentru mine și familia mea (decembrie 1987 – august 1991), fiind privilegiat să mă aflu, împreună cu echipa lui Mihail Gorbaciov, în epicentrul evenimentelor istorice care au schimbat soarta noastră, a tuturor celor din fosta Uniune Sovietică, dar și a lumii întregi.
Am fost remarcat de reprezentanții Președintelui Mihail Gorbaciov încă lucrând la Chișinău, în grupa de lectori a Comitetului Central al Partidului Comunist al Moldovei, specializându-mă în tematica internațională. Criticam pe atunci imperialismul american „de-i mergea colbul”, cum spune o vorbă din popor. Pe atunci nici prin gând nu-mi trecea ideea că, peste ani, soarta mă va aduce în Statele Unite, unde mi s-a oferit șansa să-mi reiau activitatea academică, de cercetător la unele dintre cele mai prestigioase centre de analiză și cercetare din capitală, cum ar fi Woodrow Wilson Center for International Scholars, National Endowment for Democracy, US Institute of Peace, unde am câștigat burse foarte competitive după încheierea misiunii mele diplomatice de Ambasador al Moldovei.
În unul dintre aceste centre am avut prilejul să mă mai întâlnesc o dată cu Mihail Gorbaciov (noiembrie 2001, unde el se afla cu un ciclu de prelegeri). Spre mirarea mea, m-a recunoscut, întrebându-mă, după ce m-am salutat și i-am amintit de timpul meu în „echipa Gorbaciov”: „Ce faci aici, Ciobani?” (așa mă numea el încă de pe timpul când lucram pentru el), amintindu-și de ultimele sale întrevederi, în calitate de Președinte al URSS, cu omologul său român, Nicolae Ceaușescu, unde eu am fost traducătorul lui.
Dar revenind la întrebarea ta, Sergiu, m-aș referi în special la răspunsul lui Mihail Gorbaciov la întrebarea pe care i-am adresat-o la acea ultimă întrevedere de la Woodrow Wilson: dacă ar fi s-o ia de la început și, ținând cont de ceea ce s-a întâmplat după „epoca Gorbaciov” în Rusia și în alte foste republici sovietice, cum ar fi procedat?
Răspunsul lui a fost unul neașteptat: „Sunt sigur că socialismul ar fi putut fi restructurat, dar numai prin reforme și transformări instituționale radicale… Ceea ce vedem astăzi în Rusia și nu numai este un efort de a readuce trecutul înapoi. Sfatul meu… Găsiți calea voastră care corespunde experienței, culturii și mentalității propriului vostru popor. Nu pierdeți șansa pe care v-o oferă istoria.” Cred că aceasta este cea mai importantă lecție pe care mi-a dat-o mie, dar și nouă, moldovenilor, tuturor.
Pentru mai multe amănunte aș putea face referire la interviul meu cu cunoscutul jurnalist moldovean Alexandru Bantoș, publicat în revista Limba Română: „Cu Mihail Gorbaciov la răscruce de drumuri” (2019, Nr. 2). Aș face referire, de asemenea, și la cartea mea „Frozen and Forgotten Conflicts in the Post-Soviet States”, publicată și distribuită de Columbia University Press în 2009. Ulterior, a fost tradusă și în limba română: „Conflictele înghețate și uitate din statele post-sovietice” (Cartea Românească Educațional, Iași, 2019).
Sergiu Botezatu: – În calitate de ambasador al Republicii Moldova în Statele Unite ale Americii, cum ați reușit să consolidați relațiile bilaterale și ce inițiative diplomatice considerați că au avut cel mai mare impact?
Ceslav Ciobanu: – A fost o perioadă destul de complicată pentru relațiile noastre (ianuarie 1999 – martie 2002). Pe de o parte, am reușit în acest timp să consolidăm cooperarea cu SUA la toate nivelurile, începând cu dimensiunea parlamentară, deschiderea pieței imense a Statelor Unite pentru produsele moldovenești, obținerea suportului guvernului american pentru reformele economice și transformările democratice. În acest timp, volumul asistenței americane pentru Moldova a crescut cu peste 30 la sută. Moldova beneficia, de asemenea, de un ajutor umanitar substanțial, cum ar fi produse alimentare, cărbune, ceea ce era foarte important pentru categoriile vulnerabile, pensionari, nevoiași, în special la țară.
Pe de altă parte, era o perioadă marcată de turbulențe politice mari în Moldova, instabilitate și incertitudine, în special după revenirea comuniștilor ortodocși la putere în 2001, pe valul creșterii nemulțumirii societății față de lipsa rezultatelor palpabile ale reformelor.
În perioada cât am fost Ambasador în SUA, în Moldova s-au schimbat patru guverne. Fiecare guvern, fiecare prim-ministru venea cu prioritățile sale, cu ideile sale, cu indicațiile sale și cu ambițiile sale. La fel, s-au schimbat trei miniștri de externe, două parlamente și doi președinți de stat. Au mai fost și scandaluri inventate de noii guvernanți, cum ar fi adopțiile copiilor din orfelinatele moldovenești de către familiile americane, afacerile cu avioanele de vânătoare MIG-21 (care de fapt erau metal uzat, cumpărat de americani), exportul barelor de oțel de la combinatul din Rîbnița etc. M-am referit la aceste situații în detaliu într-un interviu cu Ala Roșca, colaborator științific, pe care l-am avut mai mulți ani în urmă.
Sergiu Botezatu: – Ați fost implicat activ în promovarea colaborării dintre diaspora moldovenească și instituțiile din țară. Pentru acest palier, ce modele de parteneriat considerați că sunt sustenabile pe termen lung?
Ceslav Ciobanu: – Da, desigur. Diaspora moldovenească în acel timp abia se consolida, dar deja număra câteva mii de persoane, în special tineri, care emigraseră în Statele Unite pentru un viitor mai bun și mai sigur, dar și din cauza faptului că nu-și vedeau locul și perspectiva în propria țară.
Această generație de primii emigranți era foarte muncitoare și dornică să-și aplice capacitățile și să-și construiască un viitor decent în noile condiții, adesea foarte neprielnice și provocatoare.
Acum pot constata că riscurile și greutățile prin care a trecut, de altfel ca orice alți emigranți în America, au fost justificate. Mulți dintre compatrioții noștri s-au afirmat în diferite domenii, cum ar fi mediul de afaceri: unii reprezentanți ai noștri, care de altfel au trecut prin “școala privatizării” în Moldova, au fost angajați la companii mari, fonduri de investiții, bănci, instituții financiare internaționale (Banca Mondială, Fondul Monetar Internațional, agențiile specializate ale ONU etc.), și au evoluat la poziții manageriale importante după absolvirea cu succes a universităților faimoase, “Ivy League”, din SUA.
Nu întâmplător, unii dintre ei s-au întors înapoi în Moldova, aplicând cu succes cunoștințele și practica acumulată în SUA și alte democrații din Occident. Studiați CV-urile celor care au revenit în Moldova, începând cu Președintele Maia Sandu, Prim-ministrul A. Munteanu, dar și a multor alți reprezentanți ai elitei intelectuale și de afaceri actuale.
Avem exemple și din domeniul educației, cercetării științifice și altele. Nu întâmplător astăzi, prima limbă străină pe care generația tânără o stăpânește la un nivel foarte bun este engleza.
M-aș referi, desigur, și la modele de parteneriat între instituțiile superioare din țările noastre, cum ar fi cel al Universității Tehnice a Moldovei, Universității de Stat din Moldova cu universitățile americane, printre care și Universitatea de Stat din Virginia, unde activez deja de peste două decenii.
În programul noii guvernări a Moldovei puteți găsi multe idei și proiecte care, de fapt, au fost inspirate de practica și experiența democrației americane și a altor țări avansate din Occident.
… va continua …
–––-
Sursa imaginii: https://voceabasarabiei.md/ex-ambasador-o-reforma-care-nu-este-conceputa-bine-sau-care-nu-este-dusa-pana-la-capat-se-transforma-in-antireforma/
