Crud animal singurătatea
după o mie de zile
în care au trăit unul prin altul,
muşcă mai flămând decât moartea,
carnea obrajilor topită
ochii fără mal,
stinsă zbaterea sub coastă.
Vrei să dispari,
singurătatea e o haină cu spini
pe umeri obosiţi,
trec zile, spinii se înnoiesc odată cu pielea
sunteţi una şi groapa creşte mereu.
Ai vrea să faci din vid un poem.
Otrava din spini se scurge
şi poemul se scrie lent,
ca o moarte în somn.
Cine să vadă în tine sufletul urcând,
când animalul urlă fără oprire?
Autor: Alice Valeria Micu
Sursa informaţiei: https://uniuneascriitorilorarad.ro/ARCA/2018/10-11-12_2018/17_poezie_alice_10-11-12_18.html
Sursa imaginii: https://www.stiricrestine.ro/2020/01/14/singuratate-in-mijlocul-prietenilor/
