Zilele trecute am citit un articol inspirațional și remarcabil, scris de profesorul Stelian Brad – „De ce digitalizarea nu este transformare digitală – și de ce următorul pas va fi transformarea cognitivă” [1].
Un text care mi-a dat mult de gândit și pe care îl recomand tuturor celor care privesc dincolo de tehnologie, către esența transformării umane.
În ultimii ani, am făcut din digitalizare un scop în sine. Am digitalizat formulare, procese, arhive, instituții. Dar, într-o lume tot mai eficientă, ne-am întrebat cu adevărat ce am transformat?
Am făcut sistemele mai rapide – dar le-am făcut mai inteligente?
Am creat algoritmi mai preciși – dar am devenit noi mai înțelepți?
Am apropiat societatea de echitate – sau doar de predictibilitate și control?
Scriu aceste rânduri și din perspectiva celor peste două decenii în care am avut privilegiul să particip direct la construirea (de la zero) a sectorului TIC în Republica Moldova, precum și la consolidarea ecosistemelor digitale și de inovație la nivel regional și internațional.
Am văzut îndeaproape cum digitalizarea poate deveni un motor de modernizare profundă, dar și cum, uneori, progresul tehnologic poate depăși ritmul maturizării noastre instituționale și cognitive.
Digitalizarea este infrastructură. Transformarea digitală este strategie. Dar transformarea cognitivă – aceea este conștiință colectivă.
Ea începe acolo unde o societate învață despre sine însăși: unde datele devin sens, iar deciziile devin conștiente. Este momentul în care tehnologia nu mai este doar un instrument, ci un partener epistemic – unul care ne ajută să gândim mai bine, nu doar mai repede.
Din experiența implicării mele în procesele de transformare digitală din Moldova, dar și în inițiative regionale și globale, am înțeles că succesul nu se măsoară doar în platforme sau baze de date, ci în gradul de înțelepciune colectivă pe care o societate reușește să o cultive prin aceste instrumente.
Țările care vor conduce viitorul nu vor fi cele cu cele mai multe servere, ci cele cu cea mai profundă capacitate reflexivă. Statele care nu doar gestionează date, ci înțeleg ceea ce măsoară. Cele care investesc în alfabetizare digitală critică, în leadership etic și în educație cognitivă.
Un stat cognitiv este acela care știe să se observe, să se corecteze și să se reinventeze.
Pentru că automatizarea fără reflecție duce la o lume superficială, în care deciziile sunt corecte, dar lipsite de sens.
Dacă digitalizarea a fost despre „ce putem face”, transformarea cognitivă este despre „ce trebuie să facem”.
Etica revine în centrul inovației. Tehnologia redevine umană. Și adevărata valoare nu mai este viteza, ci discernământul.
O societate inteligentă nu este cea care are cei mai buni algoritmi, ci cea care are cele mai bune principii.
Transformarea cognitivă este drumul prin care informația devine cunoaștere, cunoașterea devine înțelepciune, iar înțelepciunea – acțiune conștientă.
Viitorul nu aparține celor mai digitali, ci celor mai cognitivi. Celor care știu să unească tehnologia cu sensul, inovația cu etica, eficiența cu înțelepciunea.
Pentru că adevărata transformare nu este una tehnologică. Este una a gândirii.
Lumea a devenit atât de zgomotoasă, încât tăcerea a început să doară. Și totuși, tăcerea e primul semn că mai știm să ascultăm.
Când a apărut televizorul în casă, am uitat sunetul poveștilor spuse la cină. Când a venit automobilul, am pierdut răbdarea de a merge încet, alături de noi înșine. Când am primit telefonul, am uitat alfabetul dorului scris pe hârtie. Când s-a aprins lumina ecranelor, am uitat să privim cerul. Și când am început să vorbim prin aplicații, am uitat cum se clădește o tăcere între doi oameni care se înțeleg fără cuvinte.
Ne-am îmbrăcat viața în confort și am numit-o progres. Dar în această căutare de perfecțiune tehnologică, am rătăcit imperfecțiunea vie, acea vibrație umană care ne face reali.
Trăind între betoane, am uitat mirosul pământului ud după ploaie. Cumpărând flori din magazine, am uitat să le mirosim în natură. Cu fast-food-ul în grabă, am pierdut gustul mâncărurilor care așteaptă, care se coc încet, ca oamenii. Cu parfumuri artificiale, am pierdut mirosul pielii după muncă și după vânt. Ne-am înconjurat de lucruri și am uitat cum se ține de mână un om.
Și totuși, toate aceste uitări nu sunt un sfârșit. Sunt doar oglinda unei amintiri care cere să fie trezită. Pentru că omul nu dispare în fața tehnologiei – doar adoarme.
Am văzut oameni care și-au petrecut viața construind imperii, dar au murit fără să fi trăit o clipă simplă. Am văzut averi adunate cu migală, dar care nu pot cumpăra liniștea unei seri în care ești împăcat cu tine. Și am înțeles că nu este bogat cel care are mult, ci cel care nu a uitat să simtă. Viața e o ironie tandră – ne învață că nu posesiunile ne fac liberi, ci capacitatea de a ne bucura fără să posedăm.
Privind în jur, observ că marea majoritate din ce construim nu ne servește. Mașini de lux care nu duc nicăieri. Case uriașe în care ecoul e singura voce. Dulapuri pline de haine care nu poartă niciun moment trăit.
Dar există acel minim necesar tăcut, neglijat, în care stă tot sensul și bucuria vieții (cum o numea regretatul Radu Beligan): zâmbetul unei dimineți fără alarmă; o plimbare fără destinație; o masă împărțită, nu fotografiată; o conversație care nu se termină cu „trimite-mi un mesaj”; un pahar de apă băut cu recunoștință, nu din obișnuință.
Într-o lume care aleargă, adevăratul curaj este să te oprești. Într-o lume care produce zgomot, noblețea este să taci. Și într-o lume care se măsoară în viteză, înțelepciunea este să încetinești.
Sănătatea nu e doar absența bolii, ci prezența echilibrului. Fericirea nu e o destinație, ci felul în care mergi. Iar timpul, oricât de scump l-am vinde, nu ne aparține – ne este doar împrumutat ca să învățăm să iubim.
De aceea, poate că adevărata revoluție nu e digitală, ci umană. O reîntoarcere la simplitate, la respirație, la privirea care nu cere nimic. O transformare cognitivă a inimii, nu a mașinilor. Pentru că nu tehnologia ne va salva, ci felul în care o vom folosi ca să redevenim OAMENI.
Scriu aceste reflecții nu doar ca observator, ci ca participant activ la transformările prin care trece societatea noastră – în Moldova, în regiune și la nivel global. Experiența acestor ani mi-a arătat că tehnologia poate deveni un spațiu de umanizare, nu doar de automatizare – dacă avem curajul să o privim prin prisma sensului, nu doar a eficienței.
Bibliografie:
[1] Sursa: https://www.linkedin.com/posts/stelian-brad-phd-eng-phd-econ-0162a862_cognitivetransformation-digitaltransformation-activity-7380610192771735552-FXtK?utm_source=share&utm_medium=member_ios&rcm=ACoAAAIBB_YBoThEJKQOPgPc4EiYsb0J64nSffU
Sursa imaginii: https://ici.ro/ro/structuri-cercetare/transformare-si-guvernanta-digitala/
