AcasăȘtiriȘtiri | Scriitorul Sergiu Botezatu s-a întalnit cu douăzeci de copii frumoși...

Știri | Scriitorul Sergiu Botezatu s-a întalnit cu douăzeci de copii frumoși și curioși de la Grădinița Nr. 91, din Chișinău

Despre faptele bune și lumina care se naște din cuvânt

Pe data de 05 noiembrie 2025, la Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă” din Chișinău, Republica Moldova, a avut loc o întâlnire specială între scriitorul Sergiu Botezatu și douăzeci de copii frumoși și curioși de la Grădinița Nr. 91, din capitala Moldovei. Sergiu Botezatu le-a vorbit copiilor despre faptele bune, despre zâmbete, despre curajul de a fi blând și despre cum o inimă deschisă poate schimba lumea, chiar și puțin câte puțin.

Privindu-i, mi-am amintit de mine copil – de zilele în care credeam că binele e o floare care răsare în povești. Astăzi m-am dus la gândul, prin ochii lor, că binele nu se stinge niciodată; doar așteaptă să fie trezit printr-un gest, printr-un cuvânt, printr-o privire care spune: ,cred în tine’”, mărturisește Sergiu Botezatu.

Fiecare copil prezent a primit câte o carte semnată de autor (Sergiu Botezatu). Un gest simplu, dar care va rămâne ca o mică lumină în sertarul inimii copiilor. Pentru că o carte e o punte. Ea nu se termină odată cu ultima pagină – abia atunci începe călătoria. Și dacă o singură poveste dintre acelea ce era prezente în cărti va face un copil să creadă mai mult în bine, atunci ziua aceasta și-a atins rostul.

Când au fost întrebati ce au învățat, copiii au spus, aproape în cor:

~ Să facem doar fapte bune!

Poate că lumea adulților ar fi mai dreaptă dacă am păstra toți această promisiune simplă.

Plecând din bibliotecă, am simțit că poezia nu se scrie doar cu versuri. Se scrie și cu glasurile copiilor care râd curat, cu gesturile celor care dăruiesc fără a cere, cu lumina care se naște atunci când un suflet mic întâlnește un gând bun. Pentru mine, această zi a fost o lecție de lumină. Și, poate, o amintire blândă că fiecare faptă bună, oricât de mică, e o poezie care nu moare niciodată”, a mai completat Sergiu Botezatu.

Să nu uităm: binele se învață prin exemplu, iar cuvântul devine lumină doar atunci când e rostit cu inimă.


Sursa imaginilor: arhiva personală a lui Sergiu Botezatu