O veche prietenă a redacției noastre ne-a semnalat un caz tulburător, al unei mame tinere, care crește singură doi copii și care – de curând – a primit un diagnostic crunt: cancer pulmonar.
Este vorba de cazul Mirelei Mateș care, cu patru ani în urmă, și-a pierdut soțul atât de iubit, căruia melanomul nu i-a dat nicio șansă.
De atunci, Mirela Mateș a rămas singură, cu o fetiță de 4 luni și una de 12 ani. Deși lumea ei s-a prăbușit, ea nu s-a oprit din luptă. Mirela a continuat să crească cele două fete frumoase, să zâmbească pentru ele, să creadă că viața poate fi frumoasă din nou.
Din păcate însă, prezentul încearcă să îi demonstreze contrariul, căci, de data aceasta, boala nemiloasă a ales-o chiar pe ea. Diagnosticul primit (Cancer pulmonar) este – cu siguranță – unul pe care numeni nu ar vrea să îl primească.
Mirela e acum la Viena, cu speranța că medicii îi pot da ceva prețios: timp. Timp să-și vadă fetele crescând. Timp să le mai spună povești la cină. Timp să respire.
Tratamentul este costisitor, iar zilele trec repede, de aceea Mirela Mateș are nevoie urgentă de ajutor.
O donație, fie ea si mică, poate reprezenta pentru Mirela Mateș o gură suplimentară de oxigen.
Cei interesați să o ajute pe Mirela Mateș, pot face donații uzând de următoarele informații bancare:
IBAN BT: Mates Mirela Elena
RO24BTRL01301201I21628XX
IBAN Revolut: Mates Mirela Elena
@mirelac5e3
RO29REVO0000262756599635
Sursa informațiilor și a imaginii: https://www.facebook.com/story.php?story_fbid=25413949398236911&id=100001456017306&mibextid=wwXIfr&rdid=H3LrVwyr1zs430g0#



