Anii trec și pe măsura trecerii lor, se schimbă dramatic și provocările cu care trebuie să ne confruntăm ca și părinți. Nu cu mult timp în urmă, o colegă de generație pe care nu o văzusem de câțiva ani buni, mi-a răspuns … atunci când am întrebat-o ce mai face, ea și familia ei … că încearcă să îi ofere fiicei consiliere premaritală și nu prea știe cum.
Am zâmbit, crezând că glumește, dar ea nu glumea. Ca să mă readucă cu picioarele pe pământ, m-a întrebat foarte abrupt:
~ Tu ce i-ai răspunde fiului tău dacă te-ar întreba, tam-nesam: “La ce vârstă ar fi bine să mă căsătoresc?” și “Cum să găsesc persoana potrivită cu care să mă căsătoresc?”
Am îngăimat un răspuns … cu siguranță neconvingător … însă am rămas în gând cu provocarea ce mi se ridicase la “fileul” vieții de părinte.
Analizând la rece chestiunea iubirii și a căsniciei, vom constata că aceste subiecte vechi de când lumea, rămân de fapt pline de necunoscute. Până și oameni inteligenți, bine educați, capabili de lucruri remarcabile (din punct de vedere profesional) sunt adesea puși în dificultate atunci când vine vorba de alegeri în dragoste sau în viața de familie.
Am încercat să găsesc o cercetare, un studiu, care să dea răspunsuri pertinente la întrebările colegei mele și nu am reușit să găsesc vreuna / vreunul. Pare că nici o cercetare n-a reușit, până în prezent, să dea răspunsuri limpezi la astfel de întrebări. Astfel, hotărâri „vitale”, ca cele legate de căsătorie, continuă să fie luate de către tineri mai degrabă prin apel la inimă decât prin apel la rațiune.
Altfel spus, în pofida evoluțiilor fără precedent din domeniul științelor umane și sociale, oamenii încă bâjbâie atunci când își pun problema alegerii momentului oportun pentru a-și uni destinul (pentru tot restul vieții) cu cineva. Pare că vom ajunge să eradicăm cele mai cumplite boli prin apel la medicina ultra modernă, să cucerim definitiv cosmosul sau chiar să nu mai muncim deloc, delegând totul către roboți și Inteligența Artificială, înainte de a le putea spune copiilor noștri cu cine și când să se căsătorească, pentru a fi fericiți.
Cu toate acestea, în celebra teorie a motivațiilor, dezvoltată de psihologul Abraham Maslow, nevoia omului de apartenență și iubire nu ocupă locul fruntaș în topul primelor cinci motivații existențiale [1]. Ocupă doar locul al treilea și este … cel mai probabil … firesc să fie așa.
Imaginați-vă o situație în care pâinea zilnică a unui tânăr ar fi în pericol, sau o furtună teribilă i-ar spulbera acoperișul casei respectivului tânăr. S-ar mai gândi acela la ce club ori petrecere să meargă seara, sau întreaga lui atenție s-ar canaliza pe găsirea unei soluții de a repara rapid acoperișul?
Așadar, rolul ocupat de iubire în piramida lui Maslow este important, dar nu preeminent [1]. Nevoia de iubire și apartenență este, desigur, o condiție esențială pentru trecerea la trepte superioare de motivație, însă poate deveni un adevărat călcâi al lui Ahile, chiar și pentru cei mai de succes oameni.
Nu puțini oameni inteligenți, înstăriți și prezentabili devin … brusc … deprimați, triști, nebuni de gelozie sau chiar în prag de sinucidere, din pricina “perturbărilor în dragoste” [1].
Similar cu psihoza maniaco-depresivă, perturbările în dragoste prezintă alternări de stări intens dureroase cu altele de maximă înviorare [1]. E o stare care îi poate chinui, deopotrivă, pe tineri și pe vârstnici. Ea poate aduce oamenii în pragul nebuniei și îi poate face să uite de tot ce … până mai ieri … era important în viața lor: mâncarea, somnul, munca etc.
Ca atare, devine esențial pentru om să încerce a evita alegerile nepotrivite în viața amoroasă, în viața de cuplu. Teoria consacră două genuri fundamentale de nepotrivire: unul de origine nevrotică și unul esențial.
Incompatibilitate nevrotică este aceea care apare în situația în care doi oameni (un bărbat și o femeie), care de altfel par făcuți unul pentru celălalt, ajung să nu se mai înțeleagă, din pricina unor dificultăți emoționale trecătoare [1].
În cazul incompatibilității esențiale, diferența dintre parteneri este atât de marcantă, încât o coexistența pașnică este aproape de neconceput. De exemplu, o persoană foarte religioasă va fi, probabil, extrem de nefericită alături de un ateu [1].
De aceea, tinerii care se întreabă “Cu cine să se căsătorească?”, probabil ar trebui să aibă în vedere, înainte de a ajunge la această întrebare … o alta: “Unde să caut persoana cu care să mă căsătoresc?”, iar răspunsul pe care niște părinți responsabili ar trebui să îl dea unor astfel de tineri sau unor astfel de tinere, ar fi să NU caute în medii care prezintă – în mod evident – predispoziție pentru apariția situațiilor de incompatibilitate esențială.
O altă cauză, mai puțin cunoscută, a eșecului vieții de familie este faptul că oamenii se schimbă consistent, la fiecare șapte-zece ani [1]. Așadar, atunci când cauți o consoartă pentru o viață întreagă, este util să faci și un exercițiu de imaginație și să te întrebi: tânărul sau tânăra care te-a fermecat azi cu pasiunea lui / ei pentru motociclete, va fi la fel și peste câțiva ani? Dacă nu, cum va fi?
Suntem deci supuși schimbării, ca un dat al firii, iar persoanele care nu înțeleg această realitate de la început, riscă să divorțeze chiar și după mulți ani de la căsnicie. Lista cauzelor fricțiunilor ce pot să apară între doi parteneri de căsnicie este … desigur … mult mai lungă, însă nu merită să insistăm asupra ei.
Concluzia acestui scurt articol de psihologie cotidiană trebuie să fie cât se poate de clar și simplu subliniată, și anume că instituția căsătoriei a fost, este și va rămâne una esențială pentru societate, de multe ori aducătoare de greutăți dar minunată și de neînlocuit.
Așadar, întreaga zbatere a căutărilor de început, ezitările, tulburările și chiar suferințele ce se pot naște în acea etapă, merită cu prisosință a fi asumate de către toți tinerii care își doresc cu adevărat să experimenteze fericirea pe termen lung.
Nu întâmplător, taina căsătoriei (Cununia), la ortodocși, este considerată a fi o taină de origine dumnezeiască, prin care doi oameni (un bărbat și o femeie) primesc harul de a trăi împreună ca soți. Același har sfințește legătura lor, oferindu-le ajutor chiar și pentru a depăși – împreună – momentele dificile ale vieții.
* Bibliografie:
[1] Dr. Paul Hauck, 1991, Cum să iubești pentru a fi iubit, Editura Polimark, București
Sursa imaginii: https://alpha.decorexpro.com/ro/obruchalnye-kolca/na-kakom-palce/
