AcasăTeologie & spiritualitateActualitatea religioasăActualitate religioasă | Credința unește românii departe de casă

Actualitate religioasă | Credința unește românii departe de casă

Comunitatea românească din Sedegliano (Udine) a sărbătorit săptămâna aceasta Hramul Parohiei „Sfinții Mina Marele Mucenic și Efrem cel Nou” Parrocchia San Mina Udine, iar doamna Adina Lovin, consulul general al României la Trieste, s-a aflat în mijlocul credincioșilor, la invitația parohului, Părintele Protopresbiter Petru Filipescu.

Sfânta Liturghie a fost oficiată duminică, 9 noiembrie, de un sobor de preoți, în frunte cu Preasfințitul Părinte Athenagoras, Episcop Auxiliar al Sfintei Mitropolii a Italiei și Exarhatului Europei de Sud (Patriarhia Ecumenică). În cuvântul său, ierarhul a evocat prezența Sanctității Sale Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului din București și a vorbit cu admirație despre credința și solidaritatea poporului nostru.

Evenimentul a reunit un număr mare de familii românești, precum și reprezentanți ai Primăriei Sedegliano, semn al bunei integrări a comunității în viața locală.

Doamna consul general a exprimat aprecierea sa pentru păstrarea limbii și culturii române în comunitate, implicarea parohiei în sprijinul familiilor și dorința românilor de a rămâne uniți, departe de casă.

A fost un prilej de dialog direct cu cei prezenți, de a asculta nevoile și proiectele lor și de a reafirma sprijinul instituțional pentru inițiativele comunității din teritoriu.

Consulatul General al României la Trieste rămâne alături de românii din nord-estul Italiei și continuă să susțină legăturile care ne unesc, oriunde ne-am afla.