„Să fie oare un blestem/ Că‐n suflet port o Mare veșnic zbuciumată/ Care în lutul slab din maluri/ Degeaba roade cu‐ale sale valuri/ Căci Centrul niciodată/ Nu‐l va găsi, mă tem.” Aceste versuri, scrise cu ani în urmă în Ungaria (Vremea cireșelor amare) ar putea fi ca un fel de motto pentru definirea oamenilor care caută constant cerești tâlcuri și pământești învățăminte.
Versurile amintite ne îndeamnă la cugetarea că nu se poate trăi nerezolvând destinul omului și al umanității, problema lui Dumnezeu și a diavolului, a lui Cristos, a răului și binelui, a libertății, a fericirii și a credinței în veșnicie, în nepieritor, fără care viața nu are nici un sens. Lumina șerpuiește prin întuneric.
Omul mărginit, confuz și trufaș nu a reușit încă să se cunoască pe sine ca să poată să-l cunoască pe Dumnezeu (prin iubire). Trăim într-o lume plină de „păreri”, dar adevărul rămâne încă ascuns pentru om. O mare taină care nu știu dacă o vom cunoaște vreodată. Adevărul e absolut, e independent și își este suficient lui însuși. Noi nu suntem decât „parte” și partea nu poate cuprinde „întregul”. Lucrarea harnică a lui Dumnezeu a existat dintotdeauna în lume, dar numai de la întruparea lui Cristos ea a intrat într-o formă vizibilă și palpabilă. Filosoful german Hegel spunea că cine îl iubește pe Dumnezeu intră în plinătatea vieții.
Omul modern a golit viața de plinătate întorcând spatele la Dumnezeu. Dumnezeu nu poate fi nici definit nici limitat de imaginile create. Însăși noțiunea de Dumnezeu este relativă, deoarece ea se referă la legăturile Lui cu creația nu la misterul ființei Sale transcendente, adică la „esența supra esențială”. Scriitorul evreu Filon din Alexandria vorbește de Dumnezeu „cel fără nume” (anonymous) după ființă și de Dumnezeu cu „multe nume” (polyonymous) după atribute și energii.
Însăși expresia „Eu sunt cel ce sunt” adresată lui Moise este tradusă greșit, corect ar fi: „Eu sunt ființă”.
Sfântul Maxim Mărturisitorul îl înțelege pe Dumnezeu ca „entitate de viață‐făcătoare și supraființială… temelie de putere‐făcătoare și mai presus de toată puterea (…) aptitudine lucrătoare și fără de sfârșit… o entitate făcătoare a toată ființa”. În fizica cuantică „mintea lui Dumnezeu” are: esență, inteligență, înțelepciune și conștiință…
Eu cred că Dumnezeu trebuie perceput ca un principiu creator înrădăcinat în noi. Corpul nostru făcut „după chip și asemănare” ca ENERGIE, este capabil să transforme și să accelereze acest principiu pentru a împlini opere mari și a se manifesta în forme perfecte, dacă îl căutăm pe Dumnezeu.
Greșeala se află în gândirea omenească, după cum gândim putem fi limitați sau nelimitați, liberi sau sclavi. Dumnezeu există veșnic în Sine, noi oamenii însă, trebuie să dorim ca El să dobândească existență pentru noi. Atâta timp cât trăim după bunul plac al nostru, după „voia lumii”, într-un sens, Dumnezeu nici nu există pentru noi.
Nici problema diavolului nu e încă rezolvată de „specialiști”. Sigur că diavolul este același lucru cu Răul… Filosoful german Nietzsche considera răul de origine divină. În lucrarea sa „Ecce homo”, mai în glumă, dar nu neserios, îl face pe Dumnezeu „părinte al răului”.
În numeroase texte ale Noului Testament, diavolul este caracterizat ca „tatăl minciunii” (Ioan 8:44) „cel ce înșală pe toată lumea”. Omul poate să se împotrivească înșelăciunii și ispitirii diavolului prin puterea credinței în Dumnezeu, prin post și rugăciune. Duhul viclean al iubirii de sine amăgește mintea noastră cu sofisme, predându-ne trupul în puterea patimilor, viciilor și nelegiuirii.
Dumnezeu nu se revelează niciodată omului, numai prin Isus Cristos, Dumnezeul-înomenit. Oamenii ar trebui să-l considere pe Isus Christos un IDEAL și nu un IDOL. El trăiește și poate să ne vorbească așa cum o făcea înainte să fie crucificat. El a venit pe Pământ să ne facă să înțelegem mai bine viața. El ne-a făcut să vedem că Dumnezeu este Bunătatea deplină, Înțelepciunea deplină, Adevărul deplin. „Acolo unde sunt eu și voi veți putea fi.” Asta nu înseamnă că el se află departe în ceea ce se numește Cer și noi trebuie să murim ca să ajungem la El.
A continua să creăm imagini și idoli, să credem în concepțiile noastre moarte, cu atât vom înțelege mai greu că Isus Christos este „Calea, adevărul și viața” (Ioan 14:6). În ierarhie Cristos e prezent ca și Cale. În mărturisirea credinței, ca Adevăr, în Taine ca Viață, prin unirea acestor trei ia chip Împărăția lui Dumnezeu, a cărei Domn e Cristos. „Steag al neamurilor” (Isaia 11:10). Scriitorul rus Feodor Dostoievski păstrează modelul unui Crist „imperfect” pentru că El este și om, nu numai divinitate, mult mai apropiat de om și de omenesc, El fiind: iubire-suferință – moarte, dar și „înviere”, adică renaștere spirituală.
Dumnezeu este ADEVĂR, adevărul este viață întru spirit și nu se revelează numai în anumite condiții intelectuale și spirituale. „Căutați adevărul și Adevărul vă va face liberi… (Ioan 8,32).” Nu putem găsi perla adevărului târându-ne pe calea suferințelor, tristeții și frământărilor. Trebuie să ne eliberăm de gândirea moartă, materialistă, să renunțăm la legile care îl țin în lanțuri pe om de eterna lui roată de tortură. Viața sfântă, credința și cunoașterea presupun stăpânirea unei metode ca totul să fie cu putință… Civilizația născută din superstițiile și iluziile ultimilor ani se scufundă singură în mlaștină.
Trăim vremuri fățarnice și mincinoase. Legea absolută a intervenit spontan, boli, suferințe, neajunsuri, o să-l facă pe om să înțeleagă că toate aceste nenorociri au la bază o idee falsă. „Omul haosului” prevestit de Sfântul Apostol Pavel – a sosit: „…Vă va trimite erori mari ca să puteți crede în minciună…” „Orice arbore care nu a fost sădit de Adevăr, va fi smuls din rădăcină.”
Operele omenești sunt adesea minciuni făurite de o lume oarbă. Urmăm exemplul celui de lângă noi în veșnica moară a conformării, într-un fel de vâltoare în care nu numai corpurile noastre trecătoare se ruinează, dar mai ales sufletele noastre se afundă măcinate ca de niște pietre de moară, născute din ignoranța și greșelile noastre.
Dumnezeu este întotdeauna doritor să se arate și gata să o facă, așa cum a făcut-o pentru Isus Christos și pentru alții. Este de ajuns doar, ca noi să dorim să o facă. Eu cred în mod sincer că toți am fost făcuți egali, toți oamenii sunt un „tot”, fiecare este în stare să înfăptuiască același lucru ca și Isus Christos și am credința că o va face, la timpul potrivit.
Ne-am „civilizat” și ne-am complicat… Sunt tot mai actuale cuvintele lui Nietzsche, rostite cu mulți ani în urmă: „știința a jefuit omenirea și istoria de sens”. „Orbii îi conduc pe orbi și vom cădea cu toții în aceeași prăpastie…”.
Autor: Dorel Vișan
Sursa informației: Prefața volumului intitulat “Despre forțele superioare nouă”, apărut la Editura Casa Cărții de Știință, în anul 2020
Sursa imaginii: https://www.emag.ro/statueta-decorativa-thinker-forma-vie-compacta-rasina-sintetica-roz-auriu-gw-63806/pd/DJXGGY3BM/
