Mai sunt puține zile-n calendar
Și-n case poposi-va iar Crăciunul
Da-n josul străzii zgribulit, murdar,
A-mbătrânit un om strigat nebunul.
M-apropiu, o pomană vreau să-i fac,
Merg prea încet și ochii-i mă săgeată
E liniște și-ncerc să mă prefac
Că-s totuși o femeie mai bărbată.
Se uită-n altă parte când ajung
În dreptul lui să nu-mi mai fie teamă,
Respir mai greu, sudorile mă strâng,
Nu e bătrân, suntem de-aceeași seamă!
Zic: Doamne! oare chiar o fi nebun?
Ce să-l întreb în groapa-i de nevoie?
El gândul mi-a citit cât să m-adun
E noapte doamnă, aici nici n-aveți voie.
Am vrut să-i las o pătură de fapt
Dar mai avea în jurul lui vreo două:
Să știți că nu-s furate, nu-s din rapt
Muncesc cu ziua chiar ș-atunci când plouă.
Nu știu de ce i-am spus numele meu
Eu doamnă vă cunosc, nu-i o-ntâmplare,
După cosițe vă știu din liceu
Dar eu am fost de-atunci un oarecare.
Din haină-i spânzura o-tipăritură
El m-a văzut că asta-am observat
Mi-a-ntins o carte cu încrețitură
Ș-un nume de poet adânc gravat.
Avea ceva a lui atât de-aparte,
Cuvintele știa cum să le poarte:
De te-ai oprit primește-această carte
Să-mi fii Crăciun și du-te mai departe!
–––-
Sursa imaginii: https://www.tablouri-de-vis.ro/iarna-pe-strada-39837
